La fel cum s-a întâmplat acum câteva luni în cazul premierului maghiar Viktor Orban, Barroso a criticat surprinzător de dur şi guvernul României, respectiv pe Victor Ponta. Statul de drept şi independenţa justiţiei sunt în pericol în România, a spus Barroso în cadrul prezentării raportului de ţară. "Evenimentele din România au clătinat încrederea noastră", a spus şeful CE.

Aceeaşi concluzie privind situaţia justiţiei a fost exprimată şi în cazul Bulgariei, unde, spune Comisia, nu au fost încă atinse standardele de modernizare, iar lupta împotriva corupţiei stagnează. Aşa se face că în mai toată Europa a început să se vorbească despre un deficit de democraţie în statele est şi sud-est europene.

Greaua moştenire

Profesorul de istorie de la Universitatea din Leipzig, Wolfgang Höpken, spune că una din explicaţiile acestor deficite de democraţie în fostele state care au făcut parte din blocul comunist, este lipsa unei veritabile experienţe democratice. În această parte a Europei nu au existat, în general, nici înainte de venirea comunismului sisteme democratice funcţionale, iar după aceea încrederea oamenilor în instituţiile de stat a scăzut şi mai mult. "Ar fi o naivitate să aştepţi o democraţie impecabilă în ţări care au fost nevoite să schimbe peste noapte sistemele lor politice şi economice, lucru extrem de dificil, o provocare istorică unică".

Practic, aceste lucruri se traduc prin încercările repetate ale elitelor politice de a-şi asigura puterea, glisând doar formal în limitele constituţiei ţării lor. De fapt, cu ajutorul a varii trucuri politice şi juridice, independenţa justiţiei este erodată, prerogativele Curţii Constituţionale reduse, iar controlul reciproc al instituţiilor statului sunt anulate.

"Avem de-a face cu un model clasic de politică, desfăşurată după principiul: adversarul politic este duşmanul meu şi el trebuie combătut cu orice mijloace", spune Franz-Lothar Altmann, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Bucureşti. "Lipseşte cultura dialogului politic, cultura parlamentară a înţelegerii reciproce", mai explică Altmann.

Mai multe pe DEUTSCHE WELLE