Susane Kastner, sunteţi membru al Bundestagului din mai 1989, din partea SPD. Aţi prins schimbarea politică din fosta RDG şi din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv din România. Care au fost punctele culminante ale lungii dumneavoastre cariere parlamentare pe care aţi încheiat-o acum, când aţi decis să nu mai candidaţi pentru încă un mandat?
Vârful a fost reunificarea Germaniei, în 1990. Un al doilea moment important a fost în anul 2002, când am fost aleasă vicepreşedinta Bundestagului şi m-am aflat, vreme de nouă ani, în echipa de conducere a Parlamentului.
Sunteţi şefa grupului parlamentar germano-român şi veţi rămâne încă până la instalarea noului Parlament. Sunteţi şefa Forumului Germano-Român. Cunoaşteţi evoluţia relaţiilor bilaterale mai bine decât orice alt membru al Bundestagului. Cum evaluaţi aceste evoluţii, în acest ultim sfert de secol pe care l-aţi petrecut în Parlament?
Multă vreme, relaţiile au traversat o fază de îngheţ. Germania era neîncrezătoare în privinţa României, deşi România privea cu speranţă către Germania. De altfel, când am constituit Forumul Germano-Român am urmărit tocmai depăşirea acestei faze de adversitate. Am spus că vrem să facem muncă de lobby, în Germania – în cel mai bun sens al cuvântului. În parte am şi reuşit. În ultimii patru ani, însă, observ cu destulă îngrijorare că relaţiile dintre Germania şi România nu mai continuă la fel de intensiv ca în primii ani. Sigur că relaţiile cad uneori în captivitatea politicii. E nevoie de deschidere reciprocă – iar schimbul de vizite între cele două părţi s-a cam redus.
Care ar fi problemele pe care România mai trebuie să le rezove, ca membru al familei Uniunii Europene?
Important este să îşi continue parcursul democratic. Democraţia din România trebuie să se consolideze. Nu e foarte uşor să pui pe picioare, în 20 de ani, o democraţie funcţională – iar noi, germanii, uităm asta mult prea repede. Noi avem 70 de ani de democraţie iar românii doar 20. Dar: cel mai important este ca acest drum să fie urmat cu consecvenţă.
Un al doilea punct ar fi educaţia. Din păcate, educaţia zace în România în sărăcie şi mi-aş dori ca pentru educaţie să se facă mai mult, inclusiv în beneficiul economiei şi al relaţiilor economice. Şi ar mai fi problema socială – discrepanţa dintre săraci şi bogaţi este, în România, foarte mare şi creşte. Şi aş mai spune-o încă o dată: combaterea corupţiei trebuie să continue.
Cât de importante sunt, în relaţiile bilaterale, minorităţile? Cât de importantă e minoritatea germană din România?
Minorităţile sunt foarte importante şi aici e cazul să laud România pe care am admirat-o mereu pentru modul în care s-a preocupat de minorităţi. A pornit pe un drum bun, imediat după revoluţie, ancorând, apoi, drepturile minorităţilor în Constituţie. Iar minoritatea germană este veriga de legătură dintre Germania şi România şi asta este important. Este, practic, cheia pentru relaţia dintre Germania şi România.
Sunt în nou alesul Bundestag parlamentari care au o abordare la fel de pragmatică asemeni dumneavoastră în acest peisaj bilateral, parlamentari care să observe România cu simpatie critică şi constructivă?
În precedentul Bundestag nu erau foarte mulţi; mi-aş dori ca în noul Bundestag să fie mai mulţi, pentru că România nu poate să fie ţara uitată a Europei sau ţara pe care cetăţenii germani o ştiu ca fiind stăpânită de corupţie. România e o ţară importantă şi îmi doresc mulţi care să se intereseze de România.
Stimată doamnă Kastner, vă mulţumesc pentru interviu, felicitări pentru cariera dumneavoastră în Bundestag, toate cele bune şi multe bucurii în joburile care vă aşteaptă.
În acestea se va afla cu siguranţă şi România.
Susanne Kastner a fost, între 1989 şi 2013, membră a Bundestagului, aleasă pe listele Partidului Social-Democrat (SPD). Din 2002 până în în 2009 a fost vicepreşedinta Parlamentului federal, conducând, de-a lungul vremii, şi Comisia Parlamentară Germano-Română şi – în ultima legislatură – Comisia pentru Apărare din Bundestag. Este preşedinta Forumului Germano-Român. A obţinut diplomă universitară de pedagogie religioasă, predând teologia până în anul în care a fost aleasă în Bundestag. A decis să nu mai candideze pentru un nou mandat în Parlamentul ce a fost ales la 22 septembrie 2013.
Vârful a fost reunificarea Germaniei, în 1990. Un al doilea moment important a fost în anul 2002, când am fost aleasă vicepreşedinta Bundestagului şi m-am aflat, vreme de nouă ani, în echipa de conducere a Parlamentului.
Sunteţi şefa grupului parlamentar germano-român şi veţi rămâne încă până la instalarea noului Parlament. Sunteţi şefa Forumului Germano-Român. Cunoaşteţi evoluţia relaţiilor bilaterale mai bine decât orice alt membru al Bundestagului. Cum evaluaţi aceste evoluţii, în acest ultim sfert de secol pe care l-aţi petrecut în Parlament?
Multă vreme, relaţiile au traversat o fază de îngheţ. Germania era neîncrezătoare în privinţa României, deşi România privea cu speranţă către Germania. De altfel, când am constituit Forumul Germano-Român am urmărit tocmai depăşirea acestei faze de adversitate. Am spus că vrem să facem muncă de lobby, în Germania – în cel mai bun sens al cuvântului. În parte am şi reuşit. În ultimii patru ani, însă, observ cu destulă îngrijorare că relaţiile dintre Germania şi România nu mai continuă la fel de intensiv ca în primii ani. Sigur că relaţiile cad uneori în captivitatea politicii. E nevoie de deschidere reciprocă – iar schimbul de vizite între cele două părţi s-a cam redus.
Care ar fi problemele pe care România mai trebuie să le rezove, ca membru al familei Uniunii Europene?
Important este să îşi continue parcursul democratic. Democraţia din România trebuie să se consolideze. Nu e foarte uşor să pui pe picioare, în 20 de ani, o democraţie funcţională – iar noi, germanii, uităm asta mult prea repede. Noi avem 70 de ani de democraţie iar românii doar 20. Dar: cel mai important este ca acest drum să fie urmat cu consecvenţă.
Un al doilea punct ar fi educaţia. Din păcate, educaţia zace în România în sărăcie şi mi-aş dori ca pentru educaţie să se facă mai mult, inclusiv în beneficiul economiei şi al relaţiilor economice. Şi ar mai fi problema socială – discrepanţa dintre săraci şi bogaţi este, în România, foarte mare şi creşte. Şi aş mai spune-o încă o dată: combaterea corupţiei trebuie să continue.
Cât de importante sunt, în relaţiile bilaterale, minorităţile? Cât de importantă e minoritatea germană din România?
Minorităţile sunt foarte importante şi aici e cazul să laud România pe care am admirat-o mereu pentru modul în care s-a preocupat de minorităţi. A pornit pe un drum bun, imediat după revoluţie, ancorând, apoi, drepturile minorităţilor în Constituţie. Iar minoritatea germană este veriga de legătură dintre Germania şi România şi asta este important. Este, practic, cheia pentru relaţia dintre Germania şi România.
Sunt în nou alesul Bundestag parlamentari care au o abordare la fel de pragmatică asemeni dumneavoastră în acest peisaj bilateral, parlamentari care să observe România cu simpatie critică şi constructivă?
În precedentul Bundestag nu erau foarte mulţi; mi-aş dori ca în noul Bundestag să fie mai mulţi, pentru că România nu poate să fie ţara uitată a Europei sau ţara pe care cetăţenii germani o ştiu ca fiind stăpânită de corupţie. România e o ţară importantă şi îmi doresc mulţi care să se intereseze de România.
Stimată doamnă Kastner, vă mulţumesc pentru interviu, felicitări pentru cariera dumneavoastră în Bundestag, toate cele bune şi multe bucurii în joburile care vă aşteaptă.
În acestea se va afla cu siguranţă şi România.
Susanne Kastner a fost, între 1989 şi 2013, membră a Bundestagului, aleasă pe listele Partidului Social-Democrat (SPD). Din 2002 până în în 2009 a fost vicepreşedinta Parlamentului federal, conducând, de-a lungul vremii, şi Comisia Parlamentară Germano-Română şi – în ultima legislatură – Comisia pentru Apărare din Bundestag. Este preşedinta Forumului Germano-Român. A obţinut diplomă universitară de pedagogie religioasă, predând teologia până în anul în care a fost aleasă în Bundestag. A decis să nu mai candideze pentru un nou mandat în Parlamentul ce a fost ales la 22 septembrie 2013.
