Spre a-şi explica puternica rezervă faţă de instrumentul consultărilor populare, mai-marii USL au trimis la cel mai negru capitol al istoriei germane. Dar, semnificativ, au făcut-o într-un mod extrem de defectuos.
E chiar curios câtă incultură şi incompetenţă istorică şi politică afişează liderii USL. Or, unul dintre ei, liderul PNL Crin Antonescu, este el însuşi istoric de profesie. Iar Victor Ponta şi-a trimis nu de mult mâna dreaptă, pe Dan Şova, la reciclare, la muzeul Holocaustului din Washington, după ce demnitarul PSD-ist făcuse o aberantă afirmaţie negaţionistă.
Puterea nazistă s-ar fi "instaurat prin referendum-uri”, a afirmat bunăoară, în chip cu totul greşit, Victor Ponta. Spre mai buna informare a premierului să notăm că puterea nazistă s-a instalat prin alegeri, democratice chiar, în 1933.
Alte inepţii a susţinut, la rândul său, alt om extrem de important în ierarhia puterii, în speţă şeful PNL, al Senatului şi al Comisiei de Revizuire a Constituţiei. Potrivit lui Crin Antonescu „…Hitler, după ce a ajuns cancelar….s-a apucat de nişte referendum-uri în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale… şi s-a ajuns unde s-a ajuns”.
Aceste afirmaţii sunt flagrant neadevărate. Nici dictatura, nici legile rasiale, nici variile măsuri antiumane impuse de regimului nazist nu s-au adoptat prin plebiscit. Holocaustul nu s-a comis după un referendum. Dictatura nazistă s-a impus printr-o campanie intensă de prostire a naţiunii, iar apoi prin Legea Împuternicirii şi măsuri de forţă care au scos din joc instituţiile statului şi au pus căluş presei, prin arestări, intimidări, omucideri şi teroare.
Adevărat e, în schimb, că, după război, autorii Constituţiei Republicii Federale au manifestat o reticenţă ieşită din comun faţă de instrumentul consultării populare.
Conştienţi, după catastrofa nazistă, că, la un moment dat, în special în ajunul celui de-al doilea Război Mondial, ori în prima sa fază, cea victorioasă şi, potrivit propagandei hitleriste, glorioasă, germanii l-ar fi plebiscitat bucuroşi, ba chiar cu o majoritate covârşitoare, pe Hitler, dacă ar fi fost chemaţi s-o facă, părinţii Constituţiei germane s-au dovedit lucizi. Au înţeles că e posibil ca, în anumite faze, popoarele, orbite de manipularea propagandistică a idealurilor patriotice, să greşească grav.
În anii 30 şi 40 ai veacului trecut germanii, într-adevăr, au greşit extrem de grav. Ca atare, după război, au impus un număr mare de „checks and balances”, un zid inexpugnabil de măsuri şi instanţe de control menite să excludă o realunecare a ţării în regim autoritar, dictatură, ori stat totalitar.
Elveţienii au altă istorie. Iar Confederaţia, care dispune de o democraţie consensuală, elogiată insistent de mulţi experţi, se bizuie în largă măsură pe referendum-uri spre a-şi formula politicile.
Dar nici Germania, nici Elveţia nu sunt ţări care să fi adoptat legi fundamentale de natură să absolutizeze puterea Parlamentului. Departe de a se fi redus prerogativele magistraţilor, judecătorii, în special cei ai Curţilor Constituţionale, joacă în Germania un rol cheie în viaţa publică şi sunt frecvent chemaţi să rectifice erori ale executivelor şi ale legislativului. În faţa cărora nu sunt câtuşi de puţini datori să dea explicaţii.
În plus, departe de a se elimina din joc adevăratul suveran, care este poporul, prin lichidarea practic completă a ideii de referendum, se manifestă azi, în Germania, o pronunţată tendinţă de recuperare a instrumentului plebiscitului, ca semn al redobânditei încrederi în poporul german şi în maturitatea sa politică.
Dincolo de semnalele de neînsuşire a unor elementare lecţii de istorie europeană, lansate de personalităţi de rang foarte înalt, care, totuşi, reprezintă România, şi ar fi considerate intolerabile în multe state ale lumii, îngrijorează mai cu seamă tendinţa generală a proaspăt revăzutei Constituţii româneşti.
Aşa cum a fost revizuită ea sub oblăduirea Comisiei conduse de Crin Antonescu, această Constituţie înclină, vădit, să consacre omnipotenţa parlamentului. Tinde să pună sub control justiţia, să şteargă limitele dintre puterile statului de drept, să distrugă astfel echilibrul instituţional al puterilor, şi, ca atare, să demoleze fundamentul statului de drept.
Cel mai frapant şi mai bizar aspect, e, în context, nemărturisita neîncredere a liderilor USL faţă de propriul popor, manifestată în reticenţa lor faţă de unealta democratică a plebiscitului. Bizar, devreme ce USL s-a văzut aleasă cu o zdrobitoare majoritate, o majoritate constituţională, în decembrie 2012.
Alte inepţii a susţinut, la rândul său, alt om extrem de important în ierarhia puterii, în speţă şeful PNL, al Senatului şi al Comisiei de Revizuire a Constituţiei. Potrivit lui Crin Antonescu „…Hitler, după ce a ajuns cancelar….s-a apucat de nişte referendum-uri în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale… şi s-a ajuns unde s-a ajuns”.
Aceste afirmaţii sunt flagrant neadevărate. Nici dictatura, nici legile rasiale, nici variile măsuri antiumane impuse de regimului nazist nu s-au adoptat prin plebiscit. Holocaustul nu s-a comis după un referendum. Dictatura nazistă s-a impus printr-o campanie intensă de prostire a naţiunii, iar apoi prin Legea Împuternicirii şi măsuri de forţă care au scos din joc instituţiile statului şi au pus căluş presei, prin arestări, intimidări, omucideri şi teroare.
Adevărat e, în schimb, că, după război, autorii Constituţiei Republicii Federale au manifestat o reticenţă ieşită din comun faţă de instrumentul consultării populare.
Conştienţi, după catastrofa nazistă, că, la un moment dat, în special în ajunul celui de-al doilea Război Mondial, ori în prima sa fază, cea victorioasă şi, potrivit propagandei hitleriste, glorioasă, germanii l-ar fi plebiscitat bucuroşi, ba chiar cu o majoritate covârşitoare, pe Hitler, dacă ar fi fost chemaţi s-o facă, părinţii Constituţiei germane s-au dovedit lucizi. Au înţeles că e posibil ca, în anumite faze, popoarele, orbite de manipularea propagandistică a idealurilor patriotice, să greşească grav.
În anii 30 şi 40 ai veacului trecut germanii, într-adevăr, au greşit extrem de grav. Ca atare, după război, au impus un număr mare de „checks and balances”, un zid inexpugnabil de măsuri şi instanţe de control menite să excludă o realunecare a ţării în regim autoritar, dictatură, ori stat totalitar.
Elveţienii au altă istorie. Iar Confederaţia, care dispune de o democraţie consensuală, elogiată insistent de mulţi experţi, se bizuie în largă măsură pe referendum-uri spre a-şi formula politicile.
Dar nici Germania, nici Elveţia nu sunt ţări care să fi adoptat legi fundamentale de natură să absolutizeze puterea Parlamentului. Departe de a se fi redus prerogativele magistraţilor, judecătorii, în special cei ai Curţilor Constituţionale, joacă în Germania un rol cheie în viaţa publică şi sunt frecvent chemaţi să rectifice erori ale executivelor şi ale legislativului. În faţa cărora nu sunt câtuşi de puţini datori să dea explicaţii.
În plus, departe de a se elimina din joc adevăratul suveran, care este poporul, prin lichidarea practic completă a ideii de referendum, se manifestă azi, în Germania, o pronunţată tendinţă de recuperare a instrumentului plebiscitului, ca semn al redobânditei încrederi în poporul german şi în maturitatea sa politică.
Dincolo de semnalele de neînsuşire a unor elementare lecţii de istorie europeană, lansate de personalităţi de rang foarte înalt, care, totuşi, reprezintă România, şi ar fi considerate intolerabile în multe state ale lumii, îngrijorează mai cu seamă tendinţa generală a proaspăt revăzutei Constituţii româneşti.
Aşa cum a fost revizuită ea sub oblăduirea Comisiei conduse de Crin Antonescu, această Constituţie înclină, vădit, să consacre omnipotenţa parlamentului. Tinde să pună sub control justiţia, să şteargă limitele dintre puterile statului de drept, să distrugă astfel echilibrul instituţional al puterilor, şi, ca atare, să demoleze fundamentul statului de drept.
Cel mai frapant şi mai bizar aspect, e, în context, nemărturisita neîncredere a liderilor USL faţă de propriul popor, manifestată în reticenţa lor faţă de unealta democratică a plebiscitului. Bizar, devreme ce USL s-a văzut aleasă cu o zdrobitoare majoritate, o majoritate constituţională, în decembrie 2012.
