Impasul bugetar din Statele Unite, dezbaterile din Germania pe tema viitoarei coaliţii de la Berlin şi criza guvernamentală italiană sunt principalele teme abordate astăzi în presa germană.
E un adevărat spectacol care se joacă acum la Washington, un spectacol, însă, la care publicului îi vine mai degrabă să plângă", scrie astăzi pe prima sa pagină Frankfurter Allgemeine Zeitung.
"Principalii actori în această dispută, determinată de mai mulţi factori, atât ideologici, cât şi de putere politică, şi-au asumat toate riscurile, părând a da imperturbabil dreptate tuturor celor care susţin că scena politică de la Washingtron e putredă până-n măduva oaselor. S-ar putea spune că însăşi puterea mondială se află într-un fel de impas bugetar. Iar publicul se întreabă iritat, cum de s-a putut ajunge aşa de departe, de ce sistemul e atât de otrăvit", mai notează cotidianul supraregional german.
"Pentru blocajul din SUA plăteşte întreaga lume" titrează astăzi, la rândul său, Die Welt, arătând că şi pentru economia germană, mai precis pentru export, situaţia creată la Washingtona ar putea avea consecinţe nefaste. "Ceea ce era de fapt de neimaginat s-a produs", constată corespondenta din New York a cotidianului berlinez şi conchide: "Rămâne speranţa ca responsabilii politici de la Washington să-şi redobândească raţiunea, care le-a cam lipsit în ultimele zile. Economia mondială le va fi recunoscătoare".
"Verzii transmit semnale de apropiere Uniunii (CDU/CSU)," notează Die Welt, în contextul eforturilor partidelor conservatoare de a găsi un partener de coaliţie potrivit pentru formarea viitorului guvern de la Berlin. "Aceasta pe fundalul poziţiilor tot mai ridige în care se găsesc CDU/CSU şi SPD", partenerii care ar putea forma marea coaliţie conservator-social-democrată. Ziarul mai aminteşte că din perspectiva ecologiştilor, principala condiţie pentru o eventuală cooperare la guvernare ar fi o politică ambiţioasă vizând protecţia mediului", după cum a anunţat Katrin Göring-Eckardt, una din figurile proeminente ale Verzilor.
"Partidele conservatoare împreună cu social-democraţii, pe de o parte, iar pe de alta împreună cu Verzii, vor şti care e limita de acceptanţă atât pentru ele cât şi pentru electorat. Rezultatul nu va fi desigur pe placul tuturor, dar va fi unul democratic. Poate va reflecta chiar opţiunile electoratului. Într-un fel e deja de câţiva ani limpede că acesta îşi doreşte marea coaliţie. Şi cu toţii ştiu prea bine că aşa ceva nu e posibil fără compromis" – notează în articolul său de fond Die Welt.
"Criza italiană nelinişteşte pieţele" titrează astăzi pe prima sa pagină cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung.
În comentariul său la aceeaşi temă, Süddeutsche Zeitung atrage atenţia că cifrele date publicităţii marţi la Roma sunt "dezastruoase", cifre care relevă că în Italia "patru din şase tineri sunt şomeri. Şomajul general a atins cote record… Criza economică şi politică ar putea avea consecinţe grave pentru întreaga zonă euro. Într-o astfel de situaţie Italia şi UE ar avea nevoie de un guvern puternic la Roma".
Referitor la cel care a declanşat această criză guvernamentală, cotidianul münchenez scrie: "Berlusconi nu se gândeşte nici la Europa, nici la Italia şi nici la propria tabără politică, ci numai la el. În loc să-şi ispăşească pedeapsa de arest la domiciliu, pentru fraudă fiscală, Berlsuconi preferă să provoace haos".