Şi în Germania, boşii din fotbal ajung după gratii. În cel mai faimos caz de evaziune fiscală, a fost propunţată sentinţa. Aceasta nu este însă definitivă.
Uli Hoeness, preşedintele FC Bayern, nu a beneficiat de clemenţa justiţiei federale. Deşi s-a autodenunţat, Tribunalul de Land din München a invalidat autodenunţul şi l-a condamnat pe acesta la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Judecătorii au considerat că, deşi a recunoscut evaziunea fiscală, înşelând autorităţile fiscale cu cel puţin 27,2 milioane de euro, acţiunea a fost incompletă şi nu a întrunit condiţiile necesare pentru a-l absolvi pe Hoeness de orice vină.
Decizia completului de judecată din München de a-l condamna pe Hoeness la trei ani şi jumătate de privare de libertate a fost ceva mai blândă decât ceea ce solicitaseră procurorii, care vroiau să îl trimită pe boss-ul din fotbalul german pentru cinci ani în închisoare.
Procesul, care a început luni, 10 martie, şi s-a terminat joi, 13 martie, după numai patru zile de audieri, a fost intens mediatizat, cazul fiind unul fără precedent în istoria fiscală a Germaniei Federale.
Decizia nu îl trimite pe Hoeness imediat după gratii. După ce hotărârea va fi validată, timp de o săptămână, condamnatul o poate contesta. Într-un asemenea caz, hotărârea îi va fi înmânată în formă scrisă. Urmează apoi alte patru săptămâni în care condamnatul îşi poate motiva contestarea pedepsei.
În vârstă de 62 de ani, Uli Hoeness a adus clubul de fotbal Bayern München în rândul celor mai puternice din lume. În 1974, el a fost unul din jucătorii care au contribuit la câştigarea titlului mondial de către naţionala Germaniei de Vest.
Campion și atoateștiutor
Clauza de VIP nu este neapărat o veste bună. Poți beneficia de clemență pentru că, înainte de a călca pe bec, ai adus servicii societății. Dar poți, la fel de bine, să fii sancționat exemplar, mai drastic chiar, pentru ca societatea să înțeleagă din exemplul tău că nimeni nu este mai presus de lege.
Uli Honess a jucat fotbal la cel mai înalt nivel; mai sus, chiar, decât Gică Popescu (probabil că olteanul ar fi fost deasupra dacă nu se năștea la Calafat ci la Rammstein). La 19 ani era campion al Germaniei, la 22 campion mondial. Cupa Campionilor (actuala Ligă a Campionilor) a câștigat-o de trei ori ca jucător. A devenit, mai apoi, un exemplu de reușită în afaceri, cucerind Bavaria – cu niște cârnați. A rămas și în stafful echipei care l-a făcut mare, Bayern München, ajungând președintele clubului, după ce vreme de trei decenii i-a condus afacerile din postura de manager. În 2009, când a trecut în funcția supremă, a lăsat în urma sa o cifră de afaceri de 430 de milioane de euro. Real Madrid și FC Barcelona stau mai bine – dar Höneß a privit mereu condescendent către alte campionate în care echipele mari trăiesc pe spinarea băncilor sau a autorităților locale, lăudându-se cu cinstea financiară a clubului său și a campionatului pe care Bayern îl domină. A făcut-o cu superioritatea sfinxului, imperturbabil și intangibil, atât ca președinte de club sfidându-și adversarii cât și ca jurat în procesul continuu al fotbalului ca fenomen cotidian și global.
Pe lista celor mai cunoscuți evazioniști fiscali germani se numără destule personaje din lumea sportului. Peter, tatăl celebrei tenismene Steffi Graf, a dosit 12,3 milioane de mărci din câștigurile fiicei sale și a fost condamnat la 3 ani și 9 luni detenție. Plecarea lui Franz Beckenbauer, în 1977, la Cosmos New York a avut mai puțin de a face cu promovearea fotbalului în Statele Unite cât cu 1,8 milioane de mărci pe care a trebuit, într-un final, să le returneze fiscului german drept pedeapsă pentru câștiguri neimpozitate. Boris Becker a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pentru că s-a declarat rezident monegasc, deși avea de fapt reeședința la Müchen.
