Nu se întâmplă prea des ca şeful Guvernului de la Berlin să îşi contramandeze, în ultimul moment, un discurs. Cu atât mai rare sunt şansele ca, la final, discursul să fie, totuşi, rostit. Vizita de vineri a cancelarei Angela Merkel la Sankt Petersburg a oferit o dublă surpriză: în cursul dimineţii a fost făcută publică informaţia că Angela Merkel nu va mai participa, la celebrul muzeu Ermitage, la inaugurarea expoziţiei germano-ruse "Epoca bronzului – Europa fără graniţe"; în cursul după-amiezii a venit schimbarea modificării – Merkel a fost, alături de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la deschiderea expoziţiei.
Merkel sosise, de fapt, la Sankt Petersburg pentru a participa la un forum economic. Expoziţia, organizată de trei muzee ruseşti şi două germane, a fost un punct colateral al vizitei. Şi, cu toate acestea, presa germană nu s-a sfiit să titreze "Scandal", la aflarea veştii despre modificarea neprotocolară a programului. E drept: toată lumea a avut înţelegere pentru cancelara Merkel. De fapt, mare parte din expoziţie (600 din totalul celor 1700 de exponate) este compusă din prada de război adusă din Germania de militarii Armatei Roşii, la capătul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Din punctul german de vedere, este vorba despre opere de artă furate; din perspectiva Moscovei, militarii sovietici au plătit cu sânge preţul respectivelor obiecte de artă, astfel că toată prada de război a fost naţionalizată prin decret. Mesajul adus de Merkel la Sankt Petersburg a deranjat autorităţile ruse – şi de aici s-a iscat întregul incident diplomatic. Putin şi oamenii săi nu ar fi dorit să o audă pe Angela Merkel spunând, în faţa asistenţei şi a presei, că "suntem de părere că exponatele ar trebui să se întoarcă în Germania". După ce vestea schimbării protocolului a făcut turul lumii, stârnind pe alocuri stupoare, cele două capitale au revenit la gânduri mai bune, astfel încât şefa Executivului de la Berlin avea să îşi exprime părerea, vineri seară, aşa cum îşi propusese înainte de plecarea spre Rusia. Putin s-a rezumat la a sugera că e de preferat colaborarea dintre muzee, fără a lăsa factori perturbatori să strice atmosfera.
Din explicaţiile date de anturajul Angelei Merkel reieşise că gazdele rus au stabilit în aşa fel programul vizitei pentru a nu îi permite Angelei Merkel să mai rostească vreun discurs la Ermitage. În cursul serii, Putin personal a vrut să asigure că totul a fost doar o neînţelegere datorată lipsei prealabile de comunicare între cele două echipe, astfel că lucrurile s-au limpezit imediat ce a fost studiată agenda cancelarei Merkel.
Iritările de ieri sunt doar cea mai recentă dintre tensiunile ce caracterizează, de la o vreme, relaţiile germano-ruse. Mai precis, de la reinstalarea lui Vladimir Putin la Kremlin. Berlin nu s-a sfiit, în tot acest răstimp, să critice evoluţiile politice din Rusia. Toamna trecută, Parlamentul de la Berlin a emis o rezoluţie prin care îşi exprima îngrijorarea faţă de modificările legislative din Rusia, în special faţe de cele ce aduc atingere libertăţilor civile. Numeroşi observatori diplomatici atrag atenţia asupra iminenţei transferului problemelor politice în domeniul relaţiilor economice. E drept că la forumul de vineri, Vladimir Putin a transmis un mesaj în altă direcţie: "Guvernul şi toate autorităţile trebuie să îşi dea silinţa" pentru a îmbunătăţi climatul investiţional în beneficiul firmelor germane. Merkel a avertizat, în replică, asupra problemelor pe care le generează deficienţele sistemului juridic rus. Ambii demnitari au fost, însă, de acord că volumul de afaceri, cifrat în 2012 la 80 de miliarde de euro, poate urca anul acesta la 100 de miliarde. DEUTSCHE WELLE