Vestul arhipelagului a fost măturat de rafale de peste 200 de kilometri pe oră şi de ploi torenţiale.

Un aeroport aflat în vestul Japoniei a fost complet inundat. În calea taifunului Jebi se află 300 de mii de oameni care au primit ordin de evacuare. Urgia va afecta şi capitala Tokyo unde deja peste 600 de curse aeriene au fost anulate, scrie Digi24.ro.

Japonia a fost lovită de o serie de fenomene extreme vara aceasta. Ţara a trecut în luna iulie printr-un un val neobişnuit de căldură, urmat de ploi torenţiale care au provocat alunecări de teren şi inundaţii masive care au dus la decesul a peste 200 de oameni.