Sarea iodată ar putea deveni istorie în România, potrivit unui proiect de lege depus la Senat! AUR. a explicat, într-un comunicat de presă, cum consumul de sare iodată este obligatoriu de peste 25 de ani, și că singurul lucru care a variat a fost concentrația de iod folosită.

„În România, de peste 25 de ani, în alimentaţia oamenilor consumul de sare iodată are caracter obligatoriu. Doar concentraţia de iod a fluctuat de-a lungul acestei perioade, ca şi forma de folosire a iodului. În hrana animalelor s-a trecut de la caracterul obligatoriu al utilizării sării iodate, la caracterul opţional al acesteia.

În industria alimentară fluctuaţia a fost mult mai profundă, în sensul că s-a trecut de la caracterul obligatoriu al utilizării sării neiodate, la caracterul obligatoriu al utilizării sării iodate, pentru ca, în prezent, utilizarea sării iodate să fie opţională”, a transmis AUR, vineri, potrivit Agerpres.

AUR atrage atenţia asupra toxicităţii sării iodate

Asociația pentru Unirea Românilor a citat un studiu realizat în anul 2015 de către Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, care spune că sarea neiodată are termen de valabilitate nelimitat, pe când cea iodată ar avea un termen de valabilitate ce ar putea varia între 1 și 20 de ani, în funcție de substanțele chimice care s-au adăugat în procesul de iodare a sării.

„Aceste variaţii ale termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate, dată de substanţele chimice adăugate în procesul de iodare a sării”, susţine AUR în comunicatul citat.

Care ar fi efectele negative ale sării iodate?

AUR punctează care sunt efectele negative ale sării iodate, potrivit studiului citat.

Printre acestea se numără suprasolicitarea rinichilor şi a altor organe interne, disfuncţii tiroidiene la persoanele sensibile, încetinirea proceselor metabolice şi apariţia obezităţii, slăbirea sistemului imunitar, cancer de tiroidă, în special cancerul papilar, senzaţii permanente de cald, tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate şi nervozitate, tireotoxicoză.

„Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare ‘iodată’ decât cantitatea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor – circa 40% din populaţia adultă a ţării noastre – precum şi numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare şi atacurile cerebrale”, a mai transmis AUR în comunicatul de presă.