Vor fi interzise închirierile de apartamente în blocurile clasificate cu risc seismic I
Una dintre cele mai importante prevederi ale acestui proiect de lege este interdicția de închiriere, cedare în comodat sau folosință a apartamentelor situate în blocurile de locuințe clasificate cu risc seismic I.
„Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația locuință din clădirile încadrate în raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente”.
Acest proiect de lege a fost propus și susținut de fostul ministru al dezvoltării, Cseke Attila. Proiectul de lege vizează în special clădirile cu risc seismic I, care sunt considerate cele mai periculoase și ar putea să se prăbușească în cazul unui cutremur cu magnitudine 7.
Interdicție și pentru desfășurarea de activități comerciale
În plus față de interdicția de închiriere, proiectul de lege prevede și alte măsuri, cum ar fi interzicerea activităților comerciale sau a afișelor publicitare în clădirile cu risc seismic I și II.
„Este strict interzisă desfăşurarea activităţilor comerciale de orice natură, precum şi amplasarea de mijloace publicitare pe faţada şi/sau pe terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea în cazul clădirilor încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, realizată conform normativului Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3, în vigoare la data expertizării de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate.”
Propunerea fostului ministru a venit după ce România a fost afectată de două cutremure consecutive în februarie 2023 în Oltenia, dar și în contextul cutremurului devastator în Turcia.
Pentru a-și produce efectul, legea trebuie să treacă prin Parlament și să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Finanțare nerambursabilă pentru consolidarea blocurilor de locuințe și clădirilor publice
Fostul ministru Cseke Attila declara că problematica riscului seismic trebuie să fie o prioritate pentru autorităţile locale, având finanţare nerambursabilă de 100% pentru aceste investiţii, dublă faţă de Japonia.
Anul trecut în vară, România şi-a schimbat complet legislaţia pe consolidarea de risc seismic, neschimbată de aproape trei decenii şi a creat un program investiţional cu această principală noutate, prin care se acordă 100% finanţare nerambursabilă atât pentru blocuri de locuinţe, cât şi pentru clădiri publice.
MDLPA finanţează lucrările de consolidare şi prin Programul naţional de consolidare, aprobat prin Legea 212/2022, un program multianual început în anul 2022. Pentru anul 2023, Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament.
Prin acest Program, Ministerul Dezvoltării a primit cereri de finanţare în valoare de 5,7 miliarde de lei pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri şi, până în vară, erau considerate eligibile pentru finanţare 145 de proiecte, în valoare de peste 3,27 miliarde de lei.
Potrivit unei statistici oficiale a Ministerului Dezvoltării, în Romania sunt peste 2.600 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I si II. Majoritatea, aproape 400 se află în București, iar 350 dintre ele sunt situate în zona centrală a Capitalei.