Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat decizia de interzicere a acestei activități comerciale. Măsura a fost luată printr-un ordin de ministru.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a luat decizii pentru conservarea unor importante lacuri din județul Bacău. Oficialul a anunțat interzicerea pescuitului comercial în lacurile Berești și Răcăciuni, într-o vizită de lucru în zonă.
Mircea Fechet anunță interzicerea pescuitului comercial în lacurile Berești și Răcăciuni din Bacău
Ordinul 874/22.04.2024 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în comun cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privește reglementarea cotelor de pescuit pentru 2024 pe specii și zone, afectând și lacurile din județul Bacău.
Ministrul Mircea Fechet a subliniat că această măsură vizează protejarea ecosistemelor fragile afectate anual de braconajul piscicol. În special, lacurile Berești și Răcăciuni, care fac parte din situl Natura 2000 „Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Beresti”, se bucură acum de o protecție sporită. Aceste lacuri reprezintă nu doar resurse de apă valoroase, ci și habitat pentru numeroase specii de pești și alte viețuitoare acvatice.
Pe lângă interzicerea pescuitului comercial, se va permite pescuitul recreativ, inclusiv pentru pescarii sportivi, în conformitate cu regulile stabilite de autorități.
„De la publicarea în Monitorul Oficial al Ordinului de Ministru, aici vor putea veni doar persoane care vor să se recreeze, poate pescari sportivi, dar nici într-un caz nu vom mai vedea plase de pescari sau alte instrumente care lăsau aceste ecosisteme fără pește.
Vom pune sub protecție astfel această arie naturală protejată, care este o moștenire pentru mediu și pentru generațiile viitoare. Un ecosistem sănătos nu poate exista fără faună piscicolă sănătoasă, iar protejarea ecosistemelor acvatice aduce beneficii pe termen lung pentru natură și pentru comunitate: recreere, pescuit recreativ, turism”, a declarat ministrul Fechet.
Ministrul Mediului a inspectat lucrările la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a supervizat marți progresul lucrărilor de eficientizare energetică la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, un proiect finanțat cu 8 milioane de lei de către Administrația Fondului de Mediu (AFM).
„Băcăuanii se vor putea bucura de o clădire modernă, care respecta şi grija faţă de mediu. (…) Scopul programului este acela ca, la sfârşitul lunii, facturile la energie să fie mai mici. Mai precis, ne propunem o reducere de cel puţin 35% a acestor facturi. Acest lucru înseamnă, de asemenea, mai puţină poluare, mai puţini combustibili fosili folosiţi pentru încălzire şi un aer mai curat pentru fiecare dintre noi”, a transmis ministrul Fechet.
Inspecția a fost realizată în prezența candidatului comun al PSD și PNL pentru funcția de primar al municipiului Bacău, Valentin Ivancea, care a subliniat importanța celor două proiecte majore care vizează Filarmonica „Mihail Jora”.
Valentin Ivancea a precizat că se discută practic despre două investiții majore: eficientizarea energetică a clădirii „Ateneu”, prin intermediul AFM, și refacerea acustică și luminoasă a sălii și schimbarea arhitecturii interioare a imobilului, prin fonduri asigurate de Consiliul Județean Bacău.