Noi reguli pentru alegerile parlamentare
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, joi seară, că în ședința din 19 septembrie 2024 a adoptat o decizie privind măsurile necesare pentru desfășurarea corectă a campaniei electorale pentru alegerile din 2024.
Potrivit acestei decizii, campania electorală pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților începe pe 1 noiembrie 2024, la ora 00:00, și se încheie pe 30 noiembrie 2024, la ora 07:00.
Conform Biroului Electoral Central (BEC), continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei este interzisă. Aceasta include:
- afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024;
- difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate;
- sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.
”Totodată, după încheierea campaniei electorale, menţinerea conţinutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet şi pe platformele online de socializare şi care nu face obiectul unei promovări active plătită pentru afişarea respectivului conţinut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acţiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”, a mai precizat instituția.
În plus, ”după încheierea campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv şi neechivoc la alegerile pentru Preşedintele României din acest an nu constituie continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale la alegerile parlamentare”.
Desfășurarea activităților de propagandă, interzisă
Conform BEC, între încheierea campaniei electorale și finalizarea votării, organizatorii și participanții la evenimente nu au voie să desfășoare activități de propagandă electorală. De asemenea, este interzisă oferirea sau promisiunea de beneficii și recompense pentru participarea la vot.
Primarii, cu sprijinul poliției locale sau, în absența acesteia, al efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, sunt responsabili pentru menținerea integrității panourilor, afișelor și altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.
Pentru alegerile din 2024 pentru Senat și Camera Deputaților, primarii trebuie să asigure panouri electorale separate de cele folosite pentru alegerile prezidențiale din același an. Pe fiecare panou electoral, partidele politice, alianțele politice, organizațiile minorităților naționale și candidații independenți pot expune cel mult două afișe electorale. Este interzisă afișarea de reclame care utilizează culorile în moduri ce reproduc drapelul României sau al altui stat.
În plus, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau imagini ale candidaților, difuzarea de materiale audio în vehicule, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, și utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante și alte materiale de publicitate care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.