Devine interzis în România! S-a schimbat complet legea. E obligatoriu pentru 5 ani

oameni pe strada romania

SURSA FOTO: Dreamstime

O lege importantă a trecut de Parlamentul României! Aceşti români vor fi direct afectaţi. Ei vor rămane pe lista neagră timp de cinci ani de zile şi nu vor mai avea voie să intre în aceste locaţii. Despre ce este vorba, mai exact?

Se schimbă legea în România! Totul vizează domeniul jocurilor de noroc.

Devine complet interzis în România! Ce nu vor mai putea face pasionaţii jocurilor de noroc?

Mai exact, de voie, de nevoie, împătimiţii jocurilor de noroc ar putea fi ajutaţi de statul român să scape de această pasiune prin intermediul unei modificări legislative.

Recent, Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost adoptată, luni, 31 octombrie, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 219 voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” şi 10 abţineri.

Elementul extrem de important ce se introduce în România este faptul că împătimiţii jocurilor de noroc vor putea să îşi declara dependenţa faţă de aceste activităţi. Ei vor fi apoi introduşi într-un registru al administratorilor de săli de jocuri.

Aceşti administratori vor avea interzis, din acel moment, să mai primească persoanele respective în sălile de jocuri de noroc. Baza de data va fi păstrată în mod obligatoriu timp de cinci ani de zile de către fiecare operator.

Florin Roman, PNL: Cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi să îşi facă praf viaţa

Unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ a fost deputatul PNL Florin Roman. „Legea oferă instrumentul juridic prin care cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi să îşi facă praf viaţa”, spunea politicianul liberal, subliniind şi faptul că legea va veni şi în ajutorul părinţilor care vor să-şi protejeze copiii de astfel de adicţii.

Deputatul PNL a mai menționat că prin această lege copiii vor fi protejați de asemenea de alimentația de tip fast-food, iar unitățile care vând alcool și tutun minorilor vor fi închise. De asemenea, cei care vând stupefiante minorilor vor fi aspru pedepsiți.

„Am mai trecut o lege importantă prin parlament, pe care am inițiat-o ca deputat, cu sprijinul colegilor din PNL.

Legea oferă instrumentul juridic prin care cei dependenți de păcănele pot fi opriți sa își facă praf viața. Și părinților sa își poată proteja copiii de acest “drog”.

Închei, alături de PNL, un pachet legislativ prin care protejam minorii de alimentatia nesănătoasă de tip fast food, in scoli, sancționăm cu închiderea unităților pentru cei care vând alcool și tutun minorilor, sau aplicam pedepse drastice pentru cei care vând stupefiante copiilor noștri”, scria Florin Roman pe contul său de Facebook, după ce legea a trecut de Parlament.