România este pe primul loc la consumul de antibiotice, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care adaugă că aceasta este și motivul pentru care bacteriile multirezistente își fac apariția din ce în ce mai des.
Ministrul a precizat că se dorește un mecanism de control și de responsabilitate pentru pacient, pentru medic și pentru farmacie.
”Problema legată de antibiotice este următoarea: consumul excesiv de antibiotice generează apariția bacteriilor multirezistente. Ele, la rândul lor, produc infecții, de multe ori intraspitalicești, nosocomiale, ca să fie clar pentru toată lumea. Iar aceste bacterii multirezistente dau infecții invazive care pun viața în pericol. La nivelul UE, am avut acum vreo doi ani, 37.000 de decese produse de aceste bacterii, iar la nivel global 1,2 milioane de decese directe.
Nu avem o statistică clară pentru că ne confruntăm cu un fenomen de înțelegere. Tot explică colegii mei că aș vrea să avem mai multe dezbateri publice pe această temă – am avut permanent o subraportare, acum am schimbat inclusiv criteriile de apreciere a managerilor cât ei sunt încurajați să raporteze. Nu pot raporta sau sunt depunctați dacă raportează mai puțin de 3% din totalul cazurilor internate infecții asociate asistenței medicale, în condițiile în care media UE este pe la 7%.
Noi raportam o cifră mult prea mică, însă ne situăm și în situația paradoxală ca atunci când există oameni care raportează, le caută, urmează imediat un bombardament mediatic – avem infecții nosocomiale, nu le eliminăm. Nu e nicio țară în lumea asta care să reușească lucrul ăsta, noi trebuie să fim responsabili și să înțelegem că bacteriile multirezistente apar dacă consumăm antibiotice în exces. România e de mulți ani pe locuri fruntașe, ultima oară în 2021, în ultima publicație a Centrului European de Control al Bolilor, suntem pe primul loc la consumul de antibiotice. Dacă comparăm consumul nostru cu consumul din țările care consumă cel mai puțin – Olanda și Austria – consumăm de trei ori mai multe antibiotice pe cap de locuitor”, spune ministrul Alexandru Rafila.
Românii nu sunt educați de către sistemul de sănătate și de școală
Oficialul român a fost întrebat dacă motivul pentru care românii consumă atât de multe antibiotice ține de educația oferită de sistemul de sănătate și de școală, iar răspunsul acestuia a fost unul afirmativ.
”Exact. Educația pentru sănătate ar juca un rol extraordinar de important, am tot pledat chiar în ultimele zile legat de educația pentru sănătate. Acum avem în proiectul legii învățământului o componentă care se referă la educația pentru sănătate.
Este adevărat că antibioticele pot fi obținute doar cu rețetă, dar aceeași statistică de la Centrul European al Bolilor ne arată că în România suntem pe ultimul loc în sensul că doar 80% dintre cetățeni iau antibiotice eliberate pe bază de prescripție, iar 20% iau fără să fie eliberate pe bază de prescripție.
Media UE este de 8%, la noi 20%.
Trebuie să facem în așa fel încât să întărim măsurile și să eliberăm antibioticele în baza unui formular special pentru antibiotice, fie că discutăm de antibiotice compensate sau necompensate, ele trebuie monitorizate din punctul de vedere al consumului.
Vom avea o surpriză – dacă introducem acest sistem s-ar putea ca inițial consumul să crească pentru că vom ști exact cât consumăm. Acum, când avem cifre indirecte, bazate pe cele pe care le furnizează distribuitorii sau producătorii, avem o evaluare indirectă.
Îmi doresc să reglementez în foarte scurt timp și să terminăm și cu demagogia pentru că imediat cum am făcut această declarație, au venit niște voci care au atentat la sănătatea oamenilor pentru că au spus „Rafila interzice antibioticele”. Nici vorbă, antibioticele și vaccinurile au prelungit viața și i-au îmbunătățit calitatea și au prevenit multe boli. Asta nu înseamnă că trebuie să le folosim fără să ne gândim.
Au existat campanii de informare în mod repetat, dar ele sunt secvențiale de multe ori, nu permanente. Trebuie adresate publicului – infecțiile virale, de exemplu, nu se tratează cu antibiotice. E o greșeală foarte mare pentru că antibioticul, de cele mai multe ori nici nu e păstrat în condiții corecte”, spune el.
Pacienții insistă pentru o rețetă de antibiotice
Ministrul Alexandru Rafila spune că există situații în care pacienții insistă pentru o rețetă de antibiotice, iar medicul cedează.
”Toate aceste elemente sunt prezente, e o combinație. De multe ori pacienții insistă la medicul de familie să primească o rețetă de antibiotic, pentru că ei consideră că trec mai ușor printr-o viroză, uneori medicul cedează. Nu e vorba de culpe, e vorba de a găsi soluții și trebuie să lucrăm împreună. (…) Trebuie să avem o campanie publică (…).
Estimările arată că până în 2050, principala cauză de mortalitate la nivel global va fi produsă de bacteriile multirezistente la antibiotice. Se estimează că în 2050 vom ajunge la zece milioane de decese anual”, spune oficialul român.