Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, ce se va întâmpla cu situația parcărilor din sector. Potrivit edilului, este „o chestiune de civilizație” pe care și-o asumă alături de liberalii din București, după ce problema a fost tolerată „în mod populist ani și ani la rând”.
E o chestiune de civilizație pe care ne-o asumăm
„Discuția despre parcarea în Centrul Bucureștiului, după 15 august. Este doar o chestiune de civilizație pe care noi, PNL București, ne-o asumăm și pe care mulți au tolerat-o în mod populist ani și ani la rând până am ajuns în acest haos generalizat, sufocați pe trotuare și cu artere de circulație gâtuite.
Să nu credeți că nu există rezistență, să nu credeți că nu este un efort extraordinar să clintești sistemul birocratic să aplice legea și să-și facă datoria. Mai jos venim cu câteva lămuriri cu privire la obiectivele propuse și cum facem.
Sarcina a fost preluată de către viceprimarul Stelian Bujduveanu, după conferința de presă a PNL București de la începutul primăverii, atunci când am subliniat că vom face ceea ce trebuie și că lepădăm haina populismului”, a transmis primarul într-o postare pe Facebook.
De la 15 august se iau măsuri
De asemenea, în mesajul său, Ciprian Ciucu a precizat că totul va fi aplicat în două etape, care vor începe de luni, 15 august.
„Etapa I: pe baza legislației deja existente, de la 15 august!
1. Eliberarea trotuarelor de mașini, pentru ca Bucureștiul să se prezinte ca o capitală europeană, ca un oraș civilizat, nu ca un maidan subsaharian; Acest lucru se va face progresiv, începând cu zona centrală, plecând de la Primărie, luată drept KM zero;
2. Taxarea tuturor parcărilor publice centrale existente, cum este doar normal;
În această etapă vorbim doar de “enforcing”, adică aplicarea legii (da, și în România, București). Ne corelăm cu Brigada rutieră cu poliția națională.
Parcările gratis vor fi eliminate
Etapa II: pe termen scurt, necesită simplificarea legislației locale și implementarea principiului, „niciun loc de parcare gratis și eliminarea parcărilor speciale”. În cea de-a doua etapă vor fi făcuți următorii pași:
1. Compania Municipală de Parking S.A. va extinde semnificativ trasarea cu vopsea albastră locurile de parcare din Centru;
2. Vom simplifica semnificativ politica tarifară pentru a fi mai ușor de înțeles de către cetățeni, mai cuprinzătoare (sunt enorm de multe instituții publice cu locuri de parcare gratis) și mai ușor de aplicat și de aplicat/încasat.
3. Vor fi eliminate parcările gratis de care beneficiază instituțiile publice (ministere, agenții, oficii, administrații etc.)”, a explicat edilul Sectorului 6.