Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord

șofer, mașină

SURSA FOTO: Dreamstime

O nouă regulă intră în vigoare începând cu 6 iulie. Mașinile noi trebuie să aibă acest dispozitiv la bord. Este vorba despre o directivă europeană care trebuie transpusă în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

Vești de ultimă oră pentru șoferii din România. O nouă regulă intră în vigoare, iar cei care o încalcă riscă să fie sancționați. Începând cu data de 6 iulie, toate modelele noi de autoturisme, camioane, autobuze și vehicule comerciale înmatriculate în Europa vor trebui echipate cu o cutie neagră.

Menționăm faptul că acesta este un pas important pentru securitate la nivel european. Experții susțin că în acest mod va fi mult mai simplu ca datele șoferului din cutia neagră, în caz de accident, să poată să fie accesate.

Imaginile din cutia neagră ar putea arăta ce s-a întâmplat în primele 30 de secunde înainte de impact. În ceea ce privește specificațiile noii cutii negre pentru mașini, aceasta înregistrează toate datele de conducere, de la viteză și accelerație, până la utilizarea centurii și frânare.

Ce avantaje oferă cutia neagră?

În același timp, cutia neagră mai are și alte sisteme avansate care îi vor ajute pe șoferi să respecte limita de viteză, existând de asemenea și o opțiune privind un blocaj cu alcool. Noul dispozitiv deține și un registru de date în vehicul pentru incidente. Pe de altă parte, acesta nu va înregistra nicio conversație în interiorul vehiculului.

Cutia neagră care este obligatorie de la data de 6 iulie la autovehiculele noi este denumită EDR (Event Data Recorder) și are rolul de înregistra informațiile generate în timpul funcționării vehiculului. Totodată, aceasta stochează informațiile produse între 30 de secunde înainte de accident și 10 secunde după accident.

Aceasta este atașată sub scaunul șoferului și stochează informațiile pe un microcip. Astfel, în urma unui accident, doar anchetatorii, autoritățile judiciare și agențiile oficiale de siguranță rutieră vor avea acces la acestea pentru a studia cauzele accidentului folosind un program special de calculator

Această reglementare a fost aprobată la nivel european și ar putea să crească prețurile de vânzare al mașinilor. Pe de altă parte, creșterea ar putea fi compensată cu o scădere a primelor de asigurare.

Cât costă cutia neagră?

În SUA, EDR-ul a fost deja implementat în urmă cu câțiva ani, iar statistica accidentelor a cunoscut o îmbunătățire. Pe de altă parte, unele asociații de șoferi nu sunt prea mulțumite de o astfel de măsură care aduce „un cost suplimentar pentru mașinile noi”.

Pierre Chasseray susține că aparatul costă aproximativ 100 de euro, iar suma se va adăuga în prețul mașinii. 

„Prețul aparatului este de aproximativ o sută de euro. Acest lucru se va reflecta în prețul mașinii și va fi inclus și în asigurare”, a declarat Pierre Chasseray, delegat general al asociației franceze „40 million motorists”, pentru France Info.

Potrivit brusselstimes.com, mandatul cutiei negre va fi extins la mașinile private și la alte vehicule comerciale second-hand începând cu 2024.