ANAF anunță sancțiuni severe din octombrie
Începând cu luna octombrie, operatorii economici din România care nu respectă obligația de a dota automatele comerciale cu Aparate de Marcat Electronice Fiscale (AMEF) pentru transmiterea datelor fiscale către sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) se vor confrunta cu sancțiuni severe, conform informațiilor furnizate de instituție.
Potrivit unui comunicat emis de Fisc, operatorii economici care desfășoară livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale vor trebui să se conformeze prevederilor legislative și să doteze aceste aparate cu AMEF, conform reglementărilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999.
Conform noilor dispoziții, începând cu data de 1 octombrie 2024, nerespectarea acestei obligații atrage sancțiuni dure pentru operatorii economici, incluzând amenzi ce pot ajunge până la suma de 10.000 de lei. În plus față de amenzile financiare, se va proceda și la confiscarea sumelor nejustificate.
Mai mult, în cazul persistenței neregulilor, se poate ajunge chiar la suspendarea activității operatorului economic, până la dotarea automatelor comerciale cu AMEF și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia.
Noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
Pe de altă parte, ANAF planifică să includă pe lista produselor și bunurilor cu un risc crescut de evaziune fiscală, activități precum comerțul cu haine second-hand sau cu alimente. Aceste modificări sunt programate să intre în vigoare începând cu semestrul al doilea al anului, adică începând cu 1 iulie.
Pentru a reduce evaziunea fiscală, ANAF își propune să monitorizeze și noile categorii de produse. Va face acest lucru prin intermediul sistemului e-Transport.
Această nouă listă de produse se adaugă la cele deja monitorizate încă de la începutul anului.
Conform Proiectului de Ordin al ANAF, lista nou adăugată a bunurilor cu risc fiscal ridicat în transportul rutier include:
- Carne și organe comestibile;
- Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice;
- Lapte și produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte;
- Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați; produse care conțin sau nu nicotină destinate inhalării fără ardere; alte produse care conțin nicotină destinate absorbției nicotinei în corpul uman;
- Combustibili minerali, uleiuri minerale și alte produse rezultate.