Se schimbă legea în România! Devine obligatoriu în toată țara. Românii care lucrează în domeniul construcțiilor sunt direct vizați. Iată despre ce este vorba mai exact.
Legea construcțiilor va fi modificată. Mai multe lucrări vor putea fi execute fără autorizație de construire
Potrivit unei legi oficializate luni, 8 mai 2023, ce vizează aprobarea OG 9/2023, autoritățile române au decis să extindă lista lucrărilor de construcții ce pot fi realizate fără autorizație de construire.
Mai exact, se vor putea realiza, fără autorizație de construcție, lucrările de foraje şi excavările necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice pentru proiecte de infrastructură de transport de interes național și de infrastructură de metrou, lucrările de supraînălțare a trecerilor pentru pietoni, elementele de semnalistică și marcajele rutiere, în baza avizului Comisiei de Circulație, acordului Brigăzii Rutiere și al administratorului drumului, obținute în prealabil.
Vă amintim că, în ianuarie 2023, a fost modificată Legea construcțiilor nr. 50/1991, astfel încât lucrările de întreținere curentă a rețelei de drumuri din România să poată fi realizate și fără autorizație de construcție.
În prezent, însă, Legea 108/2023 schimbă din nou Legea construcțiilor și extinde lista lucrărilor ce pot fi executate fără autorizație de construire. Ea va intra în vigoare joi, 11 mai 2023.
Excepție de la regula generală
O excepție de la regula generală este autorizarea executării lucrărilor de construcții aferente infrastructurii de transport de interes naţional și de metrou gestionată de Metrorex. Ea se va face de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin direcția de specialitate, cu respectarea prevederilor legale în domeniul autorizării construcțiilor.
Această regulă se va aplica și proiectelor de metrou aflate în diferite stadii de implementare, dacă până pe data de 11 mai 2023 nu a fost depusă la autoritățile locale cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare.
Potrivit regulei generale, autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii municipiilor, de primarii sectoarelor municipiului București, de primarii orașelor și de primarii comunelor.
Legea nr. 50/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 și a mai fost modificată prin:
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 231/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 29 noiembrie 2000, respinsă prin Legea nr. 413/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 20 iulie 2001;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 295/2000 pentru suspendarea aplicării sau abrogarea unor ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 29 martie 2001;
– Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001;
– Legea nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001;
– Ordonanța Guvernului nr. 5/2002 pentru modificarea și completarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 31 ianuarie 2002, aprobată prin Legea nr. 455/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iulie 2002;
– Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, abrogată prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
– Legea nr. 401/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 27 octombrie 2003.