Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care schimbă Codul fiscal şi introduce obligaţia pentru prestatorii de servicii de plată, de păstrare a evidenţelor privind plăţile transfrontaliere şi beneficiarii acestora,
Serviciile de plată, obligate să raporteze la Fisc banii trimiși în țară
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aduce modificări la Codul fiscal. Aceasta include instituirea unor obligații pentru prestatorii de servicii de plată. Precum și posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a TVA pentru reducerile de preț acordate ulterior livrării de bunuri sau prestării de servicii. Chiar și în situațiile în care acestea nu sunt acordate direct clienților.
Actul normativ semnat de către Klaus Iohannis impune prestatorilor de servicii de plată obligația de a păstra evidențele privind plățile transfrontaliere și beneficiarii acestora. Aceste informații trebuie puse la dispoziția organelor fiscale.
De asemenea, noua lege introduce posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a TVA pentru reducerile de preț aplicate ulterior livrării de bunuri sau prestării de servicii. Chiar și în cazul în care aceste reduceri nu sunt oferite direct clienților.
Prestatorii de servicii de plată au obligația să păstreze evidențele
Prin excepție, conform legii promulgate, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii trebuie să emită pentru fiecare perioadă fiscală un document centralizator. În vederea ajustării bazei de impozitare. Asta, dacă reducerile de preț nu sunt acordate direct clientului,
În plus, actul normativ aduce clarificări privind termenul de depunere a declarațiilor aferente regimurilor speciale. Stabilind expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni pentru acest lucru. Indiferent dacă aceasta este o zi lucrătoare sau nu. În prevederile actuale ale Codului fiscal, se menționează că aceste declarații pot fi depuse până la sfârșitul lunii următoare încheierii perioadei fiscale acoperite.
De asemenea, legea promulgată impune prestatorilor de servicii de plată obligația de a păstra evidențele. Este vorba despre plățile transfrontaliere și beneficiarii acestora. Și de a pune la dispoziția organelor fiscale aceste informații.
„Prestatorii de servicii de plată sunt obligaţi să păstreze evidenţe ale beneficiarilor plăţilor şi ale plăţilor în legătură cu serviciile de plată pe care le prestează pentru fiecare trimestru calendaristic, pentru a permite organelor fiscale competente să efectueze controale privind livrările de bunuri şi prestările de servicii care se consideră că au loc în România, în vederea atingerii obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA”, conform actului normativ.
Această responsabilitate se aplică exclusiv serviciilor de plată furnizate în ceea ce privește tranzacțiile transfrontaliere.
„Se consideră că o plată este transfrontalieră în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află într-un alt stat membru, într-un teritoriu terţ sau o ţară terţă”, potrivit sursei citate.
Obligația care revine furnizorilor de servicii de plată se aplică atunci când un furnizor de servicii de plată efectuează servicii de plată care se ridică la peste 25 de tranzacții transfrontaliere. Către același beneficiar al plăților. Asta, în decursul unui trimestru calendaristic.
Accizele pentru gaze naturale, similare cu cele pentru energia electrică
Numărul de tranzacții transfrontaliere se calculează în funcție de serviciile de plată furnizate. De către furnizorul de servicii de plată pentru fiecare stat membru și pentru fiecare element de identificare.
„În cazul în care prestatorul de servicii de plată deţine informaţii conform cărora beneficiarul plăţilor dispune de mai multe elemente de identificare, calculul se efectuează pe beneficiar al plăţilor”, conform legii promulgate.
Legea arată că pentru accizele aplicate producției de gaze naturale utilizate în scopuri tehnologice sunt introduse dispoziții similare cu cele aplicate pentru energia electrică.
„Prin excepţie, (…) nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de gaz natural utilizat pentru menţinerea capacităţii de a transporta şi de a distribui gaz natural, în limitele stabilite de autoritatea de reglementare în domeniu”, conform actului normativ iniţiat de către Guvern.
Transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind sistemul comun al TVA va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri. Prin menținerea de către furnizorii de servicii de plată a înregistrărilor referitoare la plățile transfrontaliere. Și furnizarea acestora autorităților fiscale. Acestea vor avea acces la mai multe informații pentru a detecta frauda în domeniul TVA în sectorul comerțului electronic și pentru a colecta TVA suplimentară. Aceasta este explicația prezentată în proiectul de lege adoptat pe 13 februarie de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Prevederile acestei legi intră în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.