Va fi obligatoriu pentru instituțiile publice naționale și locale

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că, prin decizia Guvernului, toate instituţiile publice naţionale şi locale vor avea obligaţia să includă pe site-urile instituţiilor linkuri către Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă, ca sursă credibilă de informare pentru comunităţi.

„Pentru a spori rezilienţa la viitoarele provocări consider că îmbunătăţirea comunicării în situaţii de criză trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi toţi. Răspândirea informaţiilor false, cu sau fără intenţie, nu este un fenomen nou, dar ştirile false sau manipulatoare nu au fost niciodată mai răspândite ca astăzi, iar evoluţia rapidă a platformelor online şi a reţelelor sociale face ca pericolul dezinformării să fie şi mai accentuat. (…)

Pentru a transforma informaţiile în fapte, doresc să vă informez că, prin decizia Guvernului României, începând de ieri, 22 februarie 2023, toate instituţiile publice naţionale şi locale vor avea obligaţia să includă pe site-urile instituţiilor linkuri către Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă ‘fiipregătit.ro’ ca sursă credibilă de informare pentru comunităţi”, a spus premierul într-un mesaj video la conferinţa „Înţelegerea şi comunicarea riscurilor existente şi viitoare: Asigurarea comunicării bazate pe dovezi şi prevenirea dezinformării”.

Reducerea riscurilor la dezastre trebuie să fie un efort complex şi comun

El a adăugat că reducerea riscului la dezastre reprezintă coloana vertebrală a conceptului de management al riscurilor.

„Noţiunea de risc din ultimii ani s-a schimbat treptat de la de la un fenomen local la unul regional şi global. Împărtăşim aproape aceleaşi riscuri. Schimbările climatice, incendiile de pădure, pandemia prin care am trecut cu toţii ne arată că este vital să lucrăm împreună pentru a aborda provocările acestora.

Adevărul este că trăim într-o lume extrem de interconectată, formată din sisteme distincte, dar care sunt înrudite. Această interconectivitate globală ne-a demonstrat cât de repede provocările de la nivel naţional se pot extinde la nivel regional şi ulterior global. În acest context, reducerea riscurilor la dezastre trebuie să fie un efort complex şi comun care să implice o abordare multisectorială, în vederea consolidării rezilienţei la hazarduri multiple în cascadă sau interconectate”, a afirmat Ciucă.