O nouă lege a fost votată miercuri de parlamentari. Conform documentului, primăriile vor fi obligate să asigure iluminarea corespunzătoare a tuturor trecerilor de pietoni, cu ajutorul unor sisteme de tip led.
Măsura vizează 80% din primăriile din țară, iar autoritățile locale vor avea la dispoziție doi ani de zile să se conformeze măsurilor, în caz contrar vor fi amendate.
Menționăm faptul că legea a fost aprobată în condițiile în care, conform datelor centralizate de Poliția Română, doar în 2020, în jur de 19.000 de șoferi au fost amendați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor.
În același timp, numărul accidentelor rutiere de pe trecerile de pietoni au crescut și ele. 117 pietoni și-au pierdut viața, în timp ce 497 au fost grav răniți în astfel de evenimente.
Primăriile din România, obligate să asigure iluminarea corespunzătoare a tuturor trecerilor de pietoni
Având în vedere numărul crescut al victimelor de pe trecerile de pietoni, parlamentarii susțin că multe dintre accidente ar putea fi evitate dacă trecerile ar fi iluminate mult mai bine.
Paul Ichim, deputat neafiliat, amintește de faptul că numărul accidentelor rutiere din România a crescut semnificativ, motiv pentru care este nevoie de soluții concrete.
„Știți cu toții că România bate topul la numărul de accidente mortale din Europa. În România nu se poate decât prin lege să forțezi primarii să-și facă treaba”, a spus acesta.
La rândul său, deputatul Violeta Alexandru spune că este nevoie și de o altă lege care să vizeze curățenia atât în oraș cât și în stațiile de autobuz.
„Următoarea lege ar trebui să facă, de exemplu, curățenie nu doar în oraș, dar și în stațiile de autobuz. Suntem caraghioși, cine are fonduri știe ce trebuie să facă, nu trebuie să-i dea parlamentul o lege ca să fie lumină la trecerea de pietoni”, a spus aceasta.
500 de sesizări în doar șase luni în București
Menționăm faptul că, potrivit datelor centralizate, doar în București, în prima jumătate a anului, polițiștii au făcut peste 500 de sesizări către autoritățile locale despre neregulile descoperite pe străzile Capitalei.
În același timp, au fost acordate 27 de amenzi administratorilor de drumuri pentru mai multe nereguli privind starea carosabilului sau semnalizarea proastă.
În cazul în care autoritățile locale nu se vor conforma noii legi, peste doi ani de zile, polițiștii vor putea da amenzi și pentru iluminarea necorespunzătoare a trecerilor de pietoni.
Trebuie menționat faptul că luminii menționate în legea votată sunt unele performante din punct de vedere energetic, adică cu led.