Oamenii din sportul de la noi din țară ar putea fi obligați să completeze declarații de avere și de interese, la fel cum o fac și politicienii. Uniunea Salvați România (USR) a venit cu un proiect în acest sens. Cine sunt cei care ar putea completa aceste declarații?
Oamenii din sport ar putea fi obligați să completeze declarații de avere! USR vine cu o nouă inițiativă
Deputatul USR Brian Cristian a venit cu două proiecte de lege pentru dezvoltarea și promovarea sportului în România. Primul proiect prevede introducerea declarațiilor de avere și interese pentru conducerile federațiilor sportive naționale, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Comitetului Național Paralimpic.
Acest proiect ar urma să modifice Legea Agenției Naționale de Integritate în așa fel încât preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor sportive naţionale, ai COSR şi ai Comitetului Naţional Paralimpic să depună declaraţii de avere şi de interese.
„Consider că integritatea persoanelor care conduc sportul românesc la nivelul federaţiilor sportive naţionale este esenţială pentru a readuce sportul românesc la performanţele pe care le-a avut altădată şi pentru a elimina abuzurile care s-au produs în trecut”, a explicat Brian Cristian.
Cea de-a doua lege vizează transparența utilizării bazelor sportive
Prin cea de-a doua propunere, deputatul USR speră să completeze Legea Educației fizice și a sportului cu un nou alineat. La baza acestui proiect stă o analiză a Curții de Conturi cu privire la modul de administrare al celor 277 de bazine sportive aflate în posesia statului român.
USR spune că bazele au fost folosite, de mai multe ori, într-un mod ineficient. De asemenea, mai arată deputatul USR, acestea au fost folosite și în alte scopuri, în timp ce fondurile alocate pentru întreținerea, repararea sau modernizarea bazelor sunt insuficiente.
„Administratorii bazelor şi/sau instalaţiilor sportive, indiferent că fac parte din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, au obligaţia de a afişa, la începutul fiecărei luni, în loc public, la sediul bazei şi/sau instalaţiei sportive, şi pe site-ul propriu, după caz, următoarele informaţii: Regulamentul pentru închirierea bazei şi/sau instalaţiei sportive, tarifele pentru închiriere, numele persoanei fizice, persoanei juridice, precum şi numele structurii sportive care a închiriat un interval orar recurent, cu menţionarea sportului practicat, a datei rezervării şi a perioadei pentru care s-a făcut închirierea”, arată proiectul de lege privind bazele sportive.
Regulament de închiriere
Deputatul USR mai spune că inițiativa depusă va duce la obligarea administratorilor de baze sportive să aibă un regulament de închiriere care să fie public. De asemenea, deputatul mai spune că tarifele de închiriere trebuie și ele să fie făcute publice.
„Prin iniţiativa depusă, obligăm administratorii bazelor sportive să aibă un regulament de închiriere care să fie public, să facă publice tarifele de închiriere, precum şi entităţile care utilizează infrastructura sportivă. În caz contrar vor fi sancţionaţi cu amenzi. Cum arată, de fapt, situaţia actuală? Administratori care dispun de aceste resurse după bunul plac şi infrastructură sportivă construită din taxele şi impozitele românilor, fără ca aceştia să aibă unde să facă sport. A venit momentul să oprim aceste abuzuri şi să revenim la normalitate. Vom rezolva, astfel, problema accesului la bazele sportive, problemă de care s-au lovit toţi românii, inclusiv eu. Porţi închise pentru săli şi terenuri de sport sau bazine, fără măcar ca cetăţenii să ştie de ce şi fără să-şi asume cineva vreodată răspunderea”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Salvați România (USR).