Așadar, cartierele rezidențiale nu vor mai primi autorizație și, prin urmare, nu vor mai putea fi ridicate în cazul în care dezvoltatorul nu construiește și grădiniță, școală și cabinete medicale în zonă și nu asigură și infrastructura rutieră, potrivit informațiilor transmise de Cseke Attila.
Codul urbanismului va impune niște reguli
Ministrul Dezvoltării a subliniat că este ceva nemaiîntâlnit până acum, dar este prevăzut în noul Cod al amenajării teritoriului și construcțiilor, aprobat recent de Guvern.
„Codul urbanismului va impune niște reguli, nu se vor mai putea construi asemenea cartiere fără ca primăria să aibă temei legal pentru a impune constructorului construcția unor asemenea infrastructuri edilitare sau rutiere, respectiv ca aceste servicii publice – creșe, grădinițe, școli, cabinete medicale – să fie asigurate în acel cartier.
Cetățeanul care se mută acolo, o familie tânără cu copii, de exemplu, să nu trebuiască să parcurgă o oră până își lasă copilul la o creșă sau o grădiniță poate chiar în centrul orașului”, a declarat Cseke Attila.
Avocatul Radu Dinulescu susține că proiectul Codului de Urbanism are mari lipsuri
Amintim că avocatul Radu Dinulescu a susținut anterior că proiectul Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor este unul cu mari lipsuri. El a menționat că Ministerul Dezvoltării nu s-a consultat cu experții din aceste domenii atunci când a elaborat actul normativ.
Specialistul a precizat că proiectul de Cod Urbanistic este o creație pe care profesioniștii o așteaptă de foarte mult timp. Într-un interviu pentru Gândul Exclusiv, acesta a menționat că noul Cod reunește trei domenii importante.
„Practic, în acest Cod se unesc legile principale și actele normative principale care reglementează și activitatea de urbanism, și de amenajare a teritoriului, și activitatea de autorizare a construcțiilor, dar și construirea propriu-zisă. Deci, avem aici trei domenii importante, plus un subdomeniu care ține de partea de justiție a actelor normative necesare, și suntem în situația în care putem vedea că aceste chestiuni despre care vorbim s-au reunit în acest Cod”, a explicat Radu Dinulescu.
Avocatul a ținut, însă, să arate că acest act normativ are mari lipsuri. O problemă este legată de faptul că nu cuprinde, în sfera principiilor, câteva lucruri de maximă importanță.
„Vă dau un exemplu: principiul continuității. Exact ca în Dreptul Fiscal, și în Dreptul Urbanistic există acest principiu al continuității. Nu putem avea vid legislativ. Nu putem aștepta ca o autoritate locală, oricare ar fi ea, executivă sau deliberativă, să aibă idei cu privire la modificarea unor elemente de ordin urbanistic și de amenajare a teritoriului, în timp ce noi nu avem deloc reglementări, cum s-a întâmplat și în București. Acest principiu al continuității trebuia clar definit în această culegere de legi”, a explicat Radu Dinulescu.