Ordinul trebuia să intre în vigoare pe data de 20 decembrie 2022, dar s-a decis amânarea sa până pe 15 martie 2023, după consultările cu structurile asociative și patronatele HoReCa, astfel încât operatorii economici să aibă timp să pregătească toate informațiile pe care vor trebui să le afișeze pe meniuri.

Ce informații trebuie indicate pe meniu?

Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.

Conform ordinului, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.

În noiembrie 2022, ANPC a explicat că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

Sursa citată spune că Ordinul conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, ţinând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.

„În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, au transmis reprezentanții ANPC într-un comunicat la sfârșitul anului trecut, când s-a luat decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale.

Va trebui precizat și numărul de E-uri

De asemenea, Horia Constantinescu, președintele ANPC, a explicat la finalul lunii ianuarie că alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri.

„Vreau să fac o paranteză legat de ordinul ce stabileşte ce informaţii trebuie să ne pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică, fie că vorbim despre cantină, fie că vorbim despre restaurante sau unităţi de alimentaţie de tip fast-food. Am emis un Ordin în urma discuţiilor cu asociaţiile de protejare a intereselor consumatorilor şi după ce am stabilit abordarea la nivel european, în sensul în care consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele, existând variante din ce în ce mai multe. În curând pot să fie făcute şi din greieri, dar măcar să ştim acest lucru”, a declarat acesta.

Horia Constantinescu, despre practicile înșelătoare din restaurante

Horia Constantinescu a mai precizat că mulţi operatori economici servesc produse similare ca aspect şi ca gust produselor cu care suntem familiarizaţi, în sensul utilizării cremelor vegetale pe bază de ulei de palmier în locul smântânii sau a unor produse similare cu brânza feta, ca aspect şi ca textură, în condiţiile în care şi acestea sunt făcute cu puţin zer şi foarte multă grăsime de palmier.

Potrivit șefului ANPC, acestea reprezintă practică înşelătoare, iar în baza Ordinului emis operatorii vor fi nevoiţi să scrie în meniu „cremă vegetală” şi să explice din ce este alcătuit un produs pentru a se lua o decizie în cunoştinţă de cauză din partea consumatorului.

Ordinul nr. 201/2022 al preşedintelui ANPC privind detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor intră în vigoare de Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.