Zeci de localități din România vor beneficia de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată deșeurilor

Zeci de localități din România vor beneficia de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată deșeurilor! Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, alături de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, autoritățile locale și reprezentanți ai companiilor Ax Perpetuum și Techbolide, a lansat vineri noi sisteme moderne pentru colectarea selectivă a deșeurilor în orașele Dărmănești și Moinești, județul Bacău. Aceste stații moderne de colectare a deșeurilor au fost instalate ca parte a unui program amplu, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care valorează peste 260 de milioane de euro și se desfășoară în mai multe orașe din țară.

Companiile Ax Perpetuum și Techbolide, care au câștigat licitația organizată de Ministerul Mediului, vor instala aceste sisteme de colectare selectivă în 50 de localități, printre care Bacău, Alba Iulia, Sighișoara, Suceava, Deva și Predeal. În total, vor fi montate 2.159 de astfel de stații, concepute special pentru a colecta deșeuri separat.

Deja, în câteva orașe precum Alba Iulia, Galați și Sfântu Gheorghe, aceste stații de colectare a deșeurilor sunt funcționale, iar programul se va extinde și în alte localități, pe măsură ce proiectul progresează la nivel național.

„Digitalizarea și, mai ales, eficientizarea sistemului de gestionare a deșeurilor reprezintă un obiectiv important pentru România. Avem câteva ținte foarte ambițioase pe care trebuie să le atingem, cum ar fi un grad de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale de 55% până în 2025 sau reducerea la 10% a cantității de deșeuri municipale eliminate prin depozitare până în 2035.

Cu toții ne dorim un mediu mai curat, iar calea pentru a ajunge acolo începe prin selectarea eficientă a deșeurilor. Am încredere în acest program, care va aduce sistemul de gestionare eficientă în localități care fie întâmpină provocări în implementarea unor soluții, fie nu au avut deloc acces la astfel de soluții până acum”, a explicat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Despre eco-insule

În cadrul proiectului, compania Ax Perpetuum este responsabilă de furnizarea acestor „eco-insule” (puncte de colectare a deșeurilor), iar Techbolide se ocupă de partea de digitalizare, oferind o soluție completă și personalizată.

Sunt trei tipuri de eco-insule, toate acoperind cele 5 tipuri de deșeuri: biodegradabile, reziduale, plastic și metal, sticlă, hârtie și carton:

Eco-insulele de Tip 1: sunt supraterane (la suprafață) și au 5 containere, fiecare de 1,1 metri cubi.
Eco-insulele de Tip 2: tot supraterane, dar cu containere mai mari, între 2 și 5 metri cubi.
Eco-insulele de Tip 3: sunt subterane, cu 5 containere individuale, cu capacități între 2 și 5 metri cubi.

Toate eco-insulele au o componentă digitală care include echipamente și o platformă software. Această tehnologie permite accesul la containere, ține evidența fiecărui utilizator, face raportări pentru autorități și poate fi legată de o aplicație mobilă. De asemenea, sistemul monitorizează cât de pline sunt containerele și când trebuie golite, ajutând la gestionarea datelor pentru autorități și firmele de salubritate.

eco-insule digitalizate
SURSA FOTO: www.eco-insule.ro
eco-insule digitalizate 2
SURSA FOTO: www.eco-insule.ro

Este un proiect complex, foarte important

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor susține acest proiect, considerând că astfel de investiții în colectarea selectivă sunt esențiale pentru a atinge obiectivele de protecție a mediului în România.

„Este un proiect foarte important, care ne oferă posibilitatea de a furniza câteva mii de sisteme complexe IoT pentru eco-insule. Vorbim despre sisteme ce sunt compuse din soluția hardware, elementul de control acces, și din cea software, aplicația master pentru autoritățile locale și cea pentru cetățeni.

Este un proiect complex, în cadrul căruia ne folosim toată experiența acumulată până acum atât în dezvoltarea de soluții personalizate, cât și în colaborarea cu autoritățile locale. Cred cu tărie în soluția de digitalizare pe care am creat-o și mă aștept ca acest proiect să aducă noi perspective pentru ceea ce înseamnă un mediu înconjurător mai curat pentru generațiile următoare.” a declarat Mădălina Smochină, CEO Techbolide.

Cei de la Ax Perpetuum sunt încântați să vadă cum crește proiectul pe măsură ce soluțiile propuse sunt implementate în tot mai multe localități și tot mai mulți oameni beneficiază de eco-insule digitalizate. Implicarea companiei în programul complex dezvoltat de Ministerul Mediului reprezintă o dovadă a calității produselor și a competitivității pe piață.

Atât compania, cât și partenerii ei se află într-o perioadă intensă și a exprimat convingerea că, la finalul proiectului, gestionarea deșeurilor în localitățile în care se implementează va deveni mai eficientă, iar acestea vor fi mai curate.

„Suntem încântați să vedem cum crește acest proiect pe măsură ce implementăm soluțiile propuse în tot mai multe localități și din ce în ce mai mulți oameni beneficiază de eco-insule digitalizate. Cred că implicarea noastră în programul complex dezvoltat de Ministerul Mediului reprezintă o dovadă a calității produselor noastre și a competitivității pe care o avem în piață.

Suntem într-o perioadă intensă atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri, și am convingerea că, la finalul acestui proiect, gestionarea deșeurilor în localitățile unde se implementează proiectul va fi mai eficientă, iar ele vor fi mai curate.” a precizat Dan Pitic, CEO al Ax Perpetuum.