Astăzi, președintele Klaus Iohannis a promulgat lege menită să înăsprească semnificativ sancțiunile pentru anumite contravenții, dar care adaugă, de asemenea, unele noi.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 6 ianuarie 2023, o lege care înăsprește sancțiunile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor și aduce noi obligații pentru municipalități.
Noi obligații pentru municipalități
Prin Legea pentru aprobarea OUG 92/2021, amenzile pentru aruncarea sau incendierea deșeurilor crește până la 70.000 de lei și introduce noi contravenții în legislație, păstrând prevederea potrivit căreia mașinile folosite la aruncarea deșeurilor în locuri nepermise pot fi confiscate.
Potrivit Agerpres, legea mai spune că primăriile trebuie să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale.
Totodată, primăriile sunt obligate să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate.
Legea mai interzice abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor, precum și deţinerea sau păstrarea acestora în afara spaţiilor autorizate în acest scop.
Alte decrete semnate de liderul de la Cotroceni
Potrivit Administrației Prezidențiale, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 ianuarie 2023, următoarele decrete:
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 132/2021 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022, precum şi pentru modificarea alin. (10) al art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență (PL-x 54/21.02.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2022 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziționate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” finanțat de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, aprobat pentru perioada 1 octombrie 2018-31 martie 2023, precum şi pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziționate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” (PL-x 252/11.05.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 135/2022 pentru aprobarea Acordului privind Garanția Reciprocă emisă de România în favoarea Uniunii Europene, semnat la București la 2 iunie 2022 şi la Bruxelles la 4 iulie 2022, în legătură cu Acordul de contribuție între România şi Uniunea Europeană în ceea ce privește compartimentul pentru statele membre în cadrul programului InvestEU, semnat la București la 18 mai 2002 şi la Bruxelles la 24 mai 2022 (PL-x 571/11.10.2022);
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 514/26.09.2022);