Plenul Camerei Deputaților a adoptat, săptămâna trecută, cu o majoritate largă, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd interzicerea candidaților condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție de a participa la alegerile locale și parlamentare. Este valabilă interzicerea acestor candidați numai dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea.
Inițiativele legislative cu privire la interzicerea persoanelor condamnate de a participa la alegeri a primit undă verde în Parlament
Proiectele au fost adoptate în plenul Camerei Deputaților cu 248, respectiv 250 de voturi „pentru”, toate partidele fiind de acord cu noile prevederi.
Potrivit deciziei Parlamentului României, nu au dreptul de a depune candidaturi și nu pot fi aleși în funcțiile de consilier local, consilier judeţean, primar sau preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat, „persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”.
Parlamentul României a probat recent inițiativa legislativă privind reducerea risipei alimentare
Camera superioară din cadrul Parlamentului României a aprobat, luni, 10 octombrie, inițiativa legislativă privind reducerea risipei alimentare. Inițiativa a fost susținută de peste 160 de parlamentari.
„România este țara cu peste o treime din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare.
Pe scurt, pierdem zilnic cantități considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populației nu își permite accesul la alimente de bază. Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de față îşi propune să facă paşi importanți în acest sens”, a afirmat deputatul din grupul parlamentar USR, Diana Buzoianu, care este și co-inițiatoarea legii.
Conform actului normativ, Ministerul Agriculturii va crea o platformă naţională în mediul online unde va raporta datele cu privire la risipa alimentară de către operatorii economici. Ulterior, datele relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare vor fi publicate pe site. De asemenea, ministerul Agriculturii va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la 5 ani.
Așadar, autoritățile administrației publice vor fi obligate prin lege, pentru prima dată în România, să ia măsuri împotriva risipei alimentare.