Noua măsură ar urma să aibă o fază de adaptare, care să le permită celor reticenți să se vaccineze până la jumătatea lunii martie. Guvernul austriac justifică decizia prin aglomerarea spitalelor şi din dorința de a atinge o rată de vaccinare de 90%, potrivit Euronews.

Parlamentul din Austria a adoptat legea care prevede că toate persoanele trecute de 18 ani sunt obligate să se vaccineze. Sunt exceptate femeile gravide, persoanele care au contraindicații la vaccin date de medic și persoanele care au trecut prin boală în ultimele șase luni. Legea a intrat în vigoare din 3 februarie.

Cei care refuză vor putea fi amendați cu sume cuprinse între 600 și 3.600 de euro. Măsura, care este singura de acest gen dintr-o țară UE, a scos deja zeci de mii de oameni în stradă.

Euronews trece în revistă țările care ar putea urma exemplul Austriei. Din Franța și Germania până în Slovenia și Ungaria, guvernele au impus deja unele restricții persoanelor nevaccinate, însă, deocamdată, unele state europene nu par decise să facă vaccinarea obligatorie.

Grecia

Autoritățile din Grecia au impus deja amendarea persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani care refuză să se vaccineze. Începând cu luna septembrie a anului trecut, Grecia a cerut ca lucrătorii din domeniul sănătății din instituțiile publice și private să fie vaccinați. Atena cere dovada vaccinării sau a recuperării în urma COVID-19 pentru cei care vor să intre în restaurante și în alte zone ale vieții publice.

Germania

Parlamentarii germani dezbat în prezent diferite propuneri care ar putea face vaccinarea obligatorie, cu amenzi usturătoare pentru persoanele care refuză să se vaccineze. Cancelarul Olaf Scholz este în favoarea impunerii vaccinării, dar a lăsat la latitudinea parlamentarilor să decidă dacă aceasta va viza întreaga populație sau doar persoanele în vârstă. Angela Merkel, care a declarat anterior că vaccinarea nu va fi obligatorie, afirma, în decembrie, că dacă ar fi membră în Bundestag, ar vota în favoarea vaccinării obligatorii.

Italia

Italia a anunțat pe 5 ianuarie că vaccinurile anti-COVID vor deveni obligatorii pentru persoanele de peste 50 de ani. Anunțul a fost făcut pe fondul unei creșteri record a infecțiilor, de la începutul anului. Anul trecut, Italia a devenit una dintre primele țări care a impus vaccinarea profesioniștilor din domeniul sănătății, acest lucru fiind extins ulterior la profesori, militari, poliție. Personalul universitar a fost adăugat ulterior pe lista profesiilor pentru care vaccinarea este obligatorie.

Franța

Ministrul Sănătății, Olivier Véran, a afirmat că vaccinarea obligatorie nu este „alegerea pe care o va face Franța”, deoarece ar fi prea dificil de aplicat.

Vaccinarea este obligatorie pentru profesioniștii din sănătate, pompieri și lucrătorii din transporturi.

Ungaria

Vaccinarea este obligatorie în Ungaria pentru lucrătorii din domeniul sănătății, profesorii din școlile de stat și persoanele care lucrează în instituțiile de stat. Companiile private pot să decidă dacă lucrătorii trebuie sau nu vaccinați.

Regatul Unit

Vaccinurile vor fi obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătății și al asistenței sociale până la 1 aprilie, a declarat secretarul pentru Sănătate din Marea Britanie, Sajid Javid, care susține că în țară nu se va impune vaccinarea obligatorie.

Elveția

Guvernul Elveției afirmă că „din punct de vedere legal, este exclusă obligativitatea vaccinării”, dar ar trebui furnizate informații transparente pentru ca oamenii să ia cea mai bună decizie.

Slovenia

„Nu va exista vaccinare obligatorie”, a declarat Ministerul Sănătății pentru Euronews.

Curtea Constituțională a Sloveniei a blocat deja obligativitatea vaccinării pentru angajații de la stat.