Confirmând că l-a sunat pe François Hollande duminică seară, pentru a-l invita la Berlin cât mai curând posibil, cancelara conservatoare a afirmat luni că doreşte "să-l primească cu braţele deschise". Totuşi, încleştarea pare inevitabilă acum, când relaţiile franco-germane intră într-o fază de incertitudine complexă legată de constrângeri de politică internă greu de conciliat între cele două maluri ale Rinului.
Bătându-şi joc de critici chiar şi în propria sa tabără politică, Angela Merkel îl susţinuse pe preşedintele în exerciţiu fără prea multă tragere de inimă. «În timpul campaniei, am spus mereu că voi colabora strâns cu viitorul preşedinte francez», s-a apărat ea luni în faţa presei germane, care a calificat drept o înfrângere personală pentru cancelara germană alegerile prezidenţiale franceze.
Înainte de a adăuga: «Şi se va vedea!» Un confident al d-nei Angela Merkel decriptează informaţia: «Noi sperăm că François Hollande va urma exemplul lui Gerhard Schröder, care a ştiut să se transforme pentru a face nişte reforme care au contribuit la sănătatea economică a Germaniei. Şi că el va şti cum să treacă peste dificultăţile economice ale Franţei inspirându-se din modelul social-democrat german.»
Cancelara nu-şi face multe iluzii cu privire la marja sa de manevră pentru a ajunge la un consens cu preşedintele socialist. «Este un preşedinte fără majoritate, care intră în campanie pentru legislative şi care va căuta să se impună în faţa cancelarei, indiferent cât îl va costa, pentru a marca puncte, continuă acest apropiat al d-nei Merkel. Viitoarele săptămâni vor fi o provocare pentru relaţia franco-germană.»
Berlinul nu-şi ascunde iritarea în faţa voinţei reafirmate a echipei Hollande de a renegocia Pactul fiscal de stabilitate, pentru a-l mai completa. Încercând să asigure anturajul cancelarei referitor la acest aspect, consilierii candidatului socialist lăsaseră să se înţeleagă că era vorba despre nişte «afirmaţii de campanie».
«Pactul fiscal a fost negociat şi semnat de 25 de ţări, el nu este renegociabil. Nu putem reveni asupra textelor ratificate după fiecare scrutin prezidenţial, că astfel nu mai progresăm în Europa», a prevenit Merkel, adăugând că Bundestag-ul va ratifica tratatul înainte de sfârşitul sesiunii parlamentare în iunie.
Considerat elementul central al politicii europene a lui Merkel, textul trebuie să insufle continentului o disciplină bugetară germanică. În timp ce Grecia şi Portugalia l-au adoptat deja, Germania speră că tratatul va fi ratificat şi de Italia şi Austria, pentru a crea o dinamică ireversibilă. Berlinul este dispus să negocieze un nou «pact de creştere» separat cu preşedintele francez ales, cu condiţia să nu se adâncească deficitele. Aceasta presupune ca Hollande să accepte la început să adopte tratatul fiscal ca atare… Greu de crezut atunci că el a făcut din austeritatea în stil german simbolul relelor atuale din zona euro.
Şi divergenţele de fond sunt la fel de solide. François Hollande vrea să prezinte patru propuneri pentru a relansa creşterea în Europa. Berlinul este de acord să întărească finanţarea Băncii Europene de Investiţii şi să aloce fonduri structurale europene nefolosite la marile proiecte. CDU, partidul lui Merkel este la fel de favorabil creării unei taxe asupra tranzacţiilor financiare, căreia partenerii săi de coaliţie liberali i se opun totuşi. Dar aceasta este nimic în faţa creării de eurobonduri reclamate de Hollande şi de social-democraţii germani. Berlinul se îngrijorează de asemenea, reproşând echipei lui Hollande că nu joacă cu cărţile pe masă, prelungind neîncetat lista cerinţelor.
Singura surpriză frumoasă, atunci când cancelara îl va primi pe noul preşedinte francez la Berlin pe 15 sau pe 16 mai, după învestitura lui, ar putea fi aceea a unei întâlniri. Hollande «preşedintele normal» şi Merkel, «cancelara simplităţii», par făcuţi să se înţeleagă. Clişeul lui François Hollande făcând cumpărături la mini-market a făcut-o să zâmbească pe Angela Merkel, care continuă să-şi facă cumpărăturile în week-end înainte de a se apuca de gătit. În afară de stil, preşedintele va învăţa poate să o aprecieze pe această cancelară, care a fost un outsider în sânul partidului său înainte de a se impune, ca şi el. Şi care a insuflat o fibră social-democrată formaţiunii sale conservatoare.
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy erau două contrarii, care se atrăgeau şi care au sfârşit prin a se înţelege… nu fără a traversa periodic crize puternice. Spre deosebire de Adenauer şi de De Gaulle, Giscard şi Schmidt, Mitterrand şi Kohl sau Chirac şi Schröder, ei nu au ştiut să-şi construiască o relaţie personală veritabilă. Ni-l putem oare imagina pe Sarkozy petrecând un sejur în «datcha» lui Merkel din Templin? Departe de a fi anecdotică, această legătură personală este baza încrederii, care permite surmontarea nenumăratelor divergenţe între Paris şi Berlin. Dar şi ajungerea la un consens, care antrenează Europa în spatele atelajului franco-german. Dacă Hollande şi Merkel vor porni cu dreptul în colaborarea lor, totul va deveni posibil.