Este ceva anacronic în legătură cu conflictul care se pregătește în Mediterana de Est. La conferințele internaționale liderii mondiali vorbesc despre nevoia de a se lăsa în urmă combustibilii fosili. Dar ei tot par dispuși să riște un război pentru a obține controlul unor resurse de petrol și gaze.
Turcia și-a anunțat planurile de a continua explorarea gazelor în largul coastelor Ciprului. UE a cerut repetat Ankarei să abandoneze aceste planuri, argumentând că explorarea este ilegală fiindcă violează zona de exclusivitate economică a Ciprului – un stat membru UE. Grecia a avertizat cu privire la un posibil conflict. Iar Franța a anunțat că-și va consolida prezența militară în regiune.
Actuala amplificare a tensiunilor are loc pe fundalul intervenției militare a Turciei în Siria și Libia. Faptul că Ankara a reușit să răstoarne situația din Libia i-ar putea conferi președintelui turc Recep Tayyip Erdogan încrederea necesară pentru a presa și mai puternic în Mediterana de Est. El a alarmat totodată și guvernul francez, care susține în conflictul din Libia o altă facțiune. În iunie navele Franței și Turciei aproape s-au ciocnit în largul Libiei.
Gestionarea actualei crize implică atât dificultăți diplomatice, cât și strategice. Sarcina diplomatică imediată este dezamorsarea conflictului. Problema geopolitică mai generală a UE este să integreze politica pentru Mediterana de Est într-o strategie mai amplă privind Turcia, dar și dezvoltarea unei politici energetice comune a blocului.
Pe frontul diplomatic obiectivul ar trebui să fie ameliorarea relației cu Turcia – fără a i se da mână liberă dlui Erdogan. Conducătorul turc este volatil și dispus să-și asume riscuri. Dar el are și o bună abilitate de a aprecia corect balanța puterii și poate fi pragmatic dacă e necesar.
În ciuda faptului că trupele turcești și rusești sunt în tabere diferite atât în conflictul din Siria cât și în cel din Libia, dl Erdogan a reușit să-și mențină o relație funcțională cu președintele rus Vladimir Putin. El a semnalat deja că e dispus să discute despre Mediterana de Est cu UE și s-ar putea să aibă senzația că ar intra în astfel de negocieri cu cărți bune – nu în ultimul rând dată fiind și dependența UE de gestionarea de către Turcia a fluxului de emigranți din Siria.
Gestionarea prudentă a relației cu Rusia de către conducătorul turc arată că el știe să respecte puterea – deci e logic ca Franța și alte state să-și demonstreze disponibilitatea de a-și detașa forța militară. Însă obiectivul pe termen lung ar trebui să fie soluționarea disputei pe tema drepturilor de foraj prin negocieri ce inevitabil vor presupune compromisuri. Pe termen lung, atât UE cât și Turcia riscă o miză prea mare pentru a merita să-și sacrifice relația din cauza unei dispute pe rezerve de gaze. Faptul că Franța, Grecia și Turcia sunt toate membre NATO înseamnă că e deopotrivă mai urgent – și mai practic – să-și rezolve conflictul de interese.
Având în vedere urgența în creștere a gestionării crimei climatice, mulți din UE vor argumenta că orice noi rezerve de gaze descoperite ar fi mai bine să fie lăsate sub ape. Nu prea există dubii în privința faptului că o strategie energetică a UE ar trebui să se concentreze pe accelerarea tranziției de la combustibilii fosili. Însă gazul poluează mai puțin decât cărbunele – pe care UE încă îl folosește masiv. Gazul mai poate încă juca un rol, ca parte a unei tranziții spre forme mai curate de energie. Iar rezervele din Mediterana pot asigura o alternativă la dependența exagerată de Rusia.
Fie și numai pentru acest motiv, UE nu poate ridica din umeri, lăsând Turciei mână liberă să exploreze rezervele energetice în Mediterana de Est. Este o ceartă care nu poate fi evitată. Dar poate și ar trebui să fie gestionată.
