Dacă agenda lumii de azi este dominată de schimbările climatice, puțini își mai aduc aminte de un alt pericol care amenința planeta: gaura din stratul de ozon. De asemenea, pentru o lungă perioadă de timp, ploaia acidă a fost o sursă de conflict internațional, unii neagând existența ei. Cele două momente pot fi comparate cu criza climatică de-acum, relatează BBC.
Anii ’80 au venit cu ploile acide. Strategiile au funcționat
Odată cu anii ’80, lumea se confrunta cu un fenomen straniu. Peștii din râurile din Scandinavia dispăreau, copacii din unele zone nu mai aveau frunze deloc, iar în America de Nord unele lacuri erau atât de lipsite de viață, încât apa lor nu mai avea nicio culoare. Cauza a fost identificată: Norii de dioxid de sulf de la centralele electrice pe cărbune parcurgeau distanțe lungi în aer și reveneau înapoi pe Pământ sub forma ploii acide.
„În anii ’80, mesajul era că aceasta e cea mai mare problemă de mediu din toate timpurile”, spune Peringe Grennfelt, un om de știință suedez care a jucat un rol-cheie în evidențierea pericolelor ploii acide.
Titlurile care avertizau asupra amenințărilor ploii acide deveniseră la ordinea zilei. Deși au existat confuzii, negare și divergențe diplomatice, odată ce știința a spulberat orice îndoială, apelurile la acțiune s-au făcut auzite și au dus la acorduri internaționale privind reducerea poluanților din arderea combustibililor fosili. Plafonul privind reducerea emisiilor de sulf și azot fost redus de la an la an, până când emisiile au scăzut. Deci, se poate spune că strategiile au funcționat. În Europa și America de Nord, ploaia acidă este acum ceva ce ține de trecut, deși rămâne o problemă în Asia.
Cum s-a rezolvat gaura din stratul de ozon
În 1985, buletinele de știri informau despre despre o altă problemă de mediu care amenință lumea. Oamenii de știință de la British Antarctic Survey au alertat lumea cu privire la o gaură mare în stratul de ozon deasupra Antarcticii. Era cauzată de clorofluorocarburi, gaze cu efect de seră, cunoscute sub numele de CFC, utilizate în aerosoli și în agenți frigorifici.
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii apăruse din cauza unor factori precum temperaturile scăzute şi poluarea. Ozonul de deasupra Antarcticii a scăzut încă din anii 70, dar vestea că gaura acoperea toată Antarctica a declanșat alarma la nivel mondial. În 1987, liderii lumii au semnat Protocolul de la Montreal, considerat unul dintre cele mai de succes tratate de mediu din toate timpurile. Substanțele chimice care epuizează stratul de ozon au fost eliminate treptat, industria trecând la aerosoli „fără CFC”.
1920 – 2020, provocarea benzinei cu plumb
Decenii la rînd, oamenii au folosit benzina cu plumb drept combustibil, deoarece companiile adăugau aditivi de plumb pentru a ajuta benzina sa ardă mai eficient. După o lungă bătălie între oamenii de știință, autoritățile de reglementare și industrie, s-a ajuns la concluzia că reprezintă un risc major pentru sănătate. Așa că națiunile bogate au interzis benzina cu plumb începând cu anii 80. În urma unei campanii intensive a ONG-urilor, grupurilor industriale și guvernelor, ultima picătură de benzină cu plumb a fost pompată în rezervorul unei mașini în urmă cu doar câteva luni, în Algeria.