Dezastrele naturale se vor înmulţi din cauza schimbărilor climatice

Un înalt responsabil al ONU a avertizat, miercuri, în faţa Consiliului de Securitate, că odată cu schimbările climatice care se accelerează, numărul catastrofelor naturale va creşte "de o manieră exponenţială", cu consecinţe pentru siguranţa mondială, relatează France Presse.

Cu toate că ştiinţa nu poate înţelege încă toate motivele ce antrenează schimbările climatice, "modificarea climatului este o realitate" care afectează toate sectoarele societăţii, a subliniat Achim Steiner, directorul general al Programului pentru mediu al Naţiunilor Unite.

Steiner s-a bazat pe un scenariu ce prevede o creştere a temperaturilor cu 3 până la 4 grade Celsius în decurs de un secol şi o creştere a nivelului mărilor cu un metru. Ameninţările sunt numeroase, a afirmat el, citând seceta care afectează actualmente Somalia, inundaţiile din Pakistan şi implicaţiile pentru piaţa alimentaţiei.

"Amploarea acestor dezastre naturale va creşte de manieră exponenţială, fără ca noi să cunoaştem încă toate implicaţiile", a explicat el.

Două regiuni din sudul Somaliei, lovite de o secetă foarte gravă, au fost declarate în stare de foamete miercuri de Naţiunile Unite, care vorbesc despre "cea mai gravă criză alimentară din Africa" din ultimii 20 de ani şi fac apel la mobilizare pentru a evita înrăutăţirea situaţiei.
Sursa: Agerpres