O posibilă cale de relansare a agriculturii românești răpusă de secetă ar putea fi arendarea terenurilor agricole, susține un fermier cu experiență. În acest moment, Ministerul Agriculturii arată că am avea calamitate gravă pe aproape jumătate din suprafețele semănate cu culturi de toamnă.
Agricultura este într-o situaţie grea şi s-ar putea să devină şi mai grea datorită persistenţei secetei pedologice, care pe zi ce trece afectează noi şi noi suprafeţe, pe langă cele care sunt deja pârjolite şi la propriu şi la figurat.
Momentul este greu în agricultură şi aşa cum se ştie, această nenorocire se suprapune peste o altă calamitate, mult mai mediatizată, fiind mai perfidă şi mai criminală, respectiv pandemia de COVID 19.
Totuşi societatea şi guvernanţi îşi dau seama că viaţa trebuie să continue ca după război, dar unul total atipic, cu inamici nevăzuţi, dar parşivi şi agresivi şi care se coalizează în a ne pune economic pe butuci. Cum vom continua după acest război, începe să devină întrebarea cheie şi la care răspunsurile încă nu sunt nici numeroase şi nici consistente ca măsuri, afară de nişte discursuri politice, dar încă goale de conţinut economic.
Dar, mă refer în special la agricultură şi încercăm şi pe această cale să prezentăm o posibilă cale de repornire a sectorului şi unele din măsurile care ar fi necesare, astăzi. Am creionat împreună cu colegii din Asociaţia Producătorilor Agricoli din Brăila şi LAPAR, mai multe măsuri de stabilizare a situaţiei şi care să permită un moment de respiro al acestui sector pentru a putea reporni motoarele pentru un nou an agricol şi care sperăm să fie mult mai bun. Astăzi mă voi opri în special asupra arendării terenurilor agricole.
În acest moment Ministerul Agriculturii arată că am avea calamitate grav cca 1,3 milioane de ha din cele 2,9 milioane ha semănate cu culturi de toamnă, din care culturile mai importante ca notorietate sunt grâul şi rapiţa. Personal cred că această suprafaţă este mai mare, iar explicaţia constă în faptul că foarte mulţi fermieri mici (care exploatează sub 50 ha), în general nu prea declară aceste calamităţi, acuzând birocraţia existentă, dar aceştia reprezentând cca 39% din suprafaţa agricolă a ţării şi în plus mai avem şi al doilea element, legat de faptul că încă nu s-au finalizat evaluările şi constatările de pe teren dispuse de Ministerul Agriculturi.
Poate ar fi bine să considerăm că această situaţie grea poate să constituie oportunitatea reaşezării agriculturii pe baze fireşti, care să permită adoptarea de strategii coerente pentru viitor şi din păcate prea mult întârziate.
Dacă ar fi să ne referim la măsurile de adoptat, am avea în vedere cele care au ca scop introducerea de energie în sistem, prin susţinere financiară, iar în al doilea rând adoptarea unui cadru legislativ care să stabilizeze sectorul şi să-i permită pe viitor să se protejeze singur în faţa situaţiilor grele care pot apare.
Ajutorul financiar de moment care consider că trebuie acordat, are la bază nu un drept perpetuu, pe care eu personal nu il îmbrăţişez, adică nu tot timpul trebuie venit după ajutoare la Guvern, ci este dat de faptul că agricultura nu s-a putut proteja datorită lipsei unui cadru legislativ care să-i permită acest lucru, iar acestă obligaţie era în primul rând responsabilitatea autorităţilor care nu l-au reglementat şi adoptat.
Acordarea unor sume forfetare fixe pe hectar ar permite protejarea globală a fermierilor şi ar reprezenta baza solidarităţii societăţii pentru un sector care ar fi trebuit de mult declarat strategic, dar nu doar pe hârtie. Această solidaritate este statuată într-o formă sau alta în toate statele comunitare, iar acest lucru este datorat faptului că nu toate riscurile catastrofice din agricultură sunt asigurate de către firmele de profil, un exemplu fiind seceta care în România este asigurată de o singură firmă, iar programul este şi limitat ca suprafaţă şi având nişte conditii de derulare care îl fac aproape inutil.
Dar care ar fi unele din măsurile care ar fi putut proteja sistemul şi o pot face pe viitor dacă vor fi adoptate rapid ?
În primul rând piatra de temelie pentru sectorul vegetal dar şi pentru cel zootehnic este stabilitatea şi predictibilitatea asupra terenurilor agricole, iar acest lucru se poate face printr-o reglementare mai amplă a arendei aşa cum a fost în România până la abrogarea în 2011 a Legii 16/1994.
Din păcate noile reglementări introduse prin Codul Civil în 2011 sunt insuficiente, incoerente şi fără a ţine cont de necesiţătile sectorului agricol. În plus este păcat că nu s-a ţinut cont de modul de reglementare din alte sectoare agricole din Europa, pe care le tot invocăm propagandistic, dar nu şi când trebuie să o facem la modul serios şi mă refer de exemplu la prevederile legislative din Franţa sau Belgia, recunoscute ca forţe agricole în Europa.
În cele două ţări anterior menţionate, durata minimă a contractului de arendă este de 9 ani, dar se poate merge până la durate de 25 de ani, iar duratele lungi ale arendei pot fi stimulate prin bonusuri obligatorii, adăugate prin lege la valoarea arendei, aşa cum este cazul legii franceze.
Aceste reglementări au fost adoptate tocmai pentru ca fermierii să poată fi ajutaţi în aplicarea unor tehnologii cât mai performante şi în plus să poată avea o stabilitate şi predictibilitate a afacerii.
Fermierul francez sau belgian, poate să cultive o cultură de lucernă, care are o durată de exploatare de 4-6 ani, poate să acceseze măsuri de Agromediu sau să facă reconversie la agricultura ecologică, care prin definiţie necesită durate minimale de 5 ani şi aceste cerinţe fiind prevăzute tot prin reglementări legislative şi sunt obligatorii pentru agricultori.
Nu în ultimul rând aceştia, datorită reglementării duratei minime a arendei, pot să achiziţioneze tractoare şi alte utilaje la care au timp să recupereze investiţia, sau pot să investească în clădiri, silozuri sau alte construcţii cu durată mare de amortizare a cheltuieli efectuate.
Factorii de decizie din Franţa (Ministerul, Guvernul şi Parlamentul), au adoptat în 2010 Legea Modernizării Agricole, care a modificat Codul Rural şi au prevăzut inclusiv o formulă de calcul unitară a arendei pe baza unei bonitări a terenurilor agricole, astfel încât pentru acelaşi teren, la orice arendaş te vei duce vei primi aceeaşi arendă.
Această bonitare ia în calcul printre altele fertilitatea şi productivitatea terenului, mărimea acestuia, amplasarea lui, existenţa irigaţiilor, dacă are formă regulată sau nu, conţine zone necultivabile, dacă are acces cu drum modernizat şi alte elemente care permit diferenţierea între acestea.
Durata lungă a arendei şi calcularea acesteia pe baza unei valorii stabilită de stat prin prefecturi, elimină competiţiile nu întotdeauna corecte între arendaşi sau arendatori.
În Franţa există un Cod Rural care prevede întreaga legislaţie care reglementează mediul rural, acest lucru arătând importanţa acordată agriculturii şi fermierilor, dar şi tradiţiilor culturale pe care le conservă. Acest Cod Rural influentează şi alte domenii ca industria alimentară, deoarece în Franţa există numeroase produse cu origine protejată, tocmai datorită faptului că zonele de fabricaţie sunt conservate în faţa schimbărilor sau distrugerilor, apoi turismul care vinde imaginile idilice de la ţară în toată lumea, iar milioane de turişti vin să vadă atât capitala Paris, dar şi câmpurile de lavandă din Provence sau podgoriile din Bourgoine şi multe altele.
Astfel nu ai voie în mediul rural să faci nimic de capul tău, pornind de la modul de construire şi reparare a caselor, unde eşti obligat să respecţi arhitectura zonei dar şi materialele tradiţionale, până la exploatarea terenurilor agricole, întreţinerea peisajelor, exploatarea şi gestiunea cursurilor de apă şi multe altele.
De multe ori în România este o imagine distorsionată a vieţii de fermier în Franţa, Belgia, Spania sau Italia, deoarece cei care vorbesc despre agricultura franceză sau spaniolă de exemplu, vorbesc de cele mai multe ori în urma unor vizite organizate şi unde ca peste tot, fermierii sunt aleşi dintre cei mai reprezentativi, iar informaţiile care se prezintă de toată lumea, guvernanţi, presă sau firme comerciale mai ,,netezesc asperităţile realităţilor sociale existente’’, asta şi datorită comodităţii auditoriului de a mai analiza şi alte informaţii, care şi ele există în presă, dar nu sunt la fel de atractive pentru publicul larg.
Un alt aspect interesant şi care la noi nu este foarte clar definit, în sensul că şi în Franţa, dar şi în Belgia sau Spania există şi conceptul arendării fermei la cheie, care conţine mai multe elemente componente după caz, cum ar fi se arendează o fermă care are terenul agricol, utilajele, construcţiile pentru exploatare (magazii, silozuri, grajduri, altele), animale, casa de locuit a fermierului.
Acest lucru a apărut ca o necesitate în aceste ţări, unde fermierul după atingerea vârstei de pensionare, este ,,stimulată’’ ieşirea la pensie a acestuia, care apoi are două opţiuni, să dea ferma în arendă sau să o vândă (vanzarea se face în majoritatea cazurilor inclusiv dacă o predă copilului). Dar aşa cum am mai spus dă ferma în arendă la cheie.
În antiteză la noi agricultura parcă nici nu ar exista în realitate, nu contează şi nici nu este importantă în concepţia multor decidenţi politici, dar şi a unei părţi a societăţii, iar afară de declaraţii electorale, în rest aproape nimeni nu abordează subiectele agricole. Asta şi datorită faptului că noi ca societate de multe ori ne raportăm la concepţii de genul ,,pune mâna să înveţi că altfel vei merge cu oile, sau vei căra bălegarul la vaci, sau vei săpa porumbul la câmp’’, adică inducem celor care vin impresia şi teama că a o duce rău este asociat cu a lucra în agricultură, iar a fi fermier înseamnă a fi un terchea berchea, sau o meserie a celui incapabil să facă ceva în viaţă.
Ce este şi mai rău, că mulţi dintre cei care lucrăm în acest domeniu nu facem nimic pentru a schimba aceste convingeri, prin activitatea proprie dar şi prin intermediul unor organizaţii asociative care pe agendă de comunicare ar trebui să aibe şi astfel de subiecte.
Eu cred că mulţi ar dori să creadă altceva despre agricultori şi agricultură, dar dacă şi fermieri ,,ar vinde o altfel de imagine’’, dacă ar fi mai prezenţi pe subiectele de interes sau dacă ar ştii ,,să se bată’’ pentru interesele agriculturii scoţând în faţă mai mulţi lideri veritabili, capabili să direcţioneze energia breslei.
Nu cred că sunt foarte multe ţări care să încurajeze tehnici de ,,pârjolire tehnologică’’ a terenurilor agricole, aşa cum se face la noi prin însăşi reglementarea din Noul Cod Civil care permite arendarea şi pe mai puţin de un an, lucru care este practicat şi de proprietari persoane fizice dar şi de unele fonduri de investiţii străine, pe care doar agricultura românească nu îi interesează. Ce tehnologie se poate adopta, ce rotaţie şi asolament şi ce dotarea tehnologică se poate achiziţiona ?
Cred că este dureros când vezi că se adoptă un sistem dual de abordare a acestei situaţii, foarte importantă pentru stabilitatea agriculturii. Într-o emisiune live a revistei Profitul Agricol din data de 20.05.2020, domnului ministru Oros i s-a adresat o întrebare legată de opinia dânsului privind o nouă reglementare a arendării, ca soluţie şi la investiţiile pentru irigaţii. Domnia sa a admis că ar sprijini o astfel de iniţiativă. Atunci vin şi mă întreb de ce o iniţiativă parlamentară care a trecut de Senat şi se află în Camera Deputaţilor ca şi cameră decizională şi care prevede o durată minimă a arendării de 7 ani (oricum mai bine decât prevederea actuală), a primit aviz negativ de la Guvern sub semnătura domnului prim ministru Orban. Oare Ministerul Agriculturii nu a avut nici un amestec în acest răspuns, sau nici nu mai este întrebat ?
Dacă este totuşi o ,,scăpare’’ acel aviz negativ şi înclinând să cred că cele afirmate în direct de domnul ministru Oros sunt adevărate, de ce nu a dispus o reparaţie a situaţiei şi să înainteze primului ministru o nouă propunere de aviz, de data asta pozitiv şi poate chiar cu recomandări de adoptare a unei durate minime de 10 ani şi însoţite de scuze şi demisia celui care a gândit răspunsul anterior?
Dar să vedem o parte din textul avizului negativ dat de Guvern – ,, referitor la proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, provenit dintr-o propunere legislativă iniţiată de domnul deputat PSD Nicu Niță împreună cu un grup de deputați PSD, ALDE, PMP, PNL (Bp. 300/2019, Plx. 519/2019) – ,,În ceea ce privește instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, subliniem că o astfel de măsură ar putea duce la o încălcare a libertății contractuale, părțile fiind libere, potrivit art. 1169 din Codul civil, de a încheia orice contracte și de a determina conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Amintim, în acest context, că un contract de arendare poate fi încheiat pe durată determinată, stabilită de părți, sau pe o durată care nu este determinată în contract. Referitor la stabilirea duratei contractului de arendare trebuie avute în vedere dispozițiile de drept comun referitoare la durata maximă a contractului de locațiune (art. 1783 din Codul civil), care nu poate fi mai mare de 49 de ani,……’’
Aceasta este una din justificările avizului negativ al Guvernului de modificare a condiţiilor de arendare şi care după părerea mea este simplistă şi neavenită, deoarece argumentează în esenţă că o modificare legislativă modifică prevederi legale (a se vedea sublinierile de mai sus), iar impunerea unui termen împiedică voinţa părţilor, după care menţionează că totuşi contractul de concesiune are prevăzut un termen maxim de 49 de ani. Este că nu aţi înteles nimic ? Păi ce ar fi putut modifica o modificare legislativă ?
Iar ca să înţegeagă şi cei care conduc destinele agriculturii de ce cer personal aceste modificări, pe lângă argumentele anterior prezentate, vă mai prezint unul dintr-un raport de analiză a implementării PNDR 2014-2020 şi unde se afirmă că ,,Termenele apreciate ca find prea restrictive și neconforme cu realitatea, în ceea ce privește menţinerea certificării suprafeţelor care au făcut obiectul angajamentului pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la semnarea angajamentului. Problema este de ordin juridic deoarece intră în discuție Legea Arendei și Codul Civil. Terenurile pentru care se solicită plățile compensatorii pot fi luate în arendă pe perioade mai mici de cinci ani. În cazul în care din varii motive arendarea unei părți din teren încetează înainte de cinci ani, fermierii trebuie să plătească retroactiv sume importante, uneori chiar pentru întreaga suprafață prinsă în contract și nu numai pentru suprafața pentru care contractul de arendare a încetat. (Pag 29 Analiză implementare PNDR – făcută de MADR).
Mai mult foarte mulţi fermieri nu pot accesa masuri de Agromediu sau de reconversie la agricultura ecologică, sau nu au putut şi nu pot aplica la fondurile europene, deoarece acestea sunt condiţionate de o durata a contractului de arendă pentru minim 5 ani de la data aplicării, iar aplicarea la aceste măsuri durează cca un an, deci 6 ani în total. Apoi venim în presă ca aficiali ai ministerului şi afirmăm că fermierii nu fac, dar cum ?
În concluzie ce cred că trebuie făcut ? Durata minimă a arendării 10 ani la neirigat şi 15 ani la irigat, drept de preemţiune pentru aceeaşi durată de timp, toate actele care se incheiei privind durata arendării după modificarea legii se fac cu respectarea acestor prevederi, imbunătăţirile gen amenajare irigaţii şi/sau desecările nu necesită aprobarea proprietarului fiind de interes strategic.
Cred că este obligatoriu ca dreptul de preemţiune la prelungirea contractului de arendă să aibă şi o formă de control din partea autorităţilor, în condiţiile în care un arendaş nu poate verifica dacă arendatorul la o ulterioară arendare a respectat dreptul de preemţiune şi termeni acesteia.
Vorbim mereu de irigaţii şi de a scoate fermierii din aceste zone agricole din spectrul despăgubirilor cum ar fi cele la secetă, dar mă întreb de ce nu ne gândim, ei chiar pot să îşi amenajeze terenurile pentru irigaţii în condiţiile în care contractele pot fi şi pe un an, sau au nevoie şi de acordul proprietarului ? Atunci de ce trebuie să fie excluşi ? Chiar cred guvernanţii că un fermier care ar putea şi ar avea şi banii să se doteze pentru irigaţii, ar prefera să aştepte eventuale despăgubiri, insuficiente şi care de cele mai multe ori, nici nu vin sau vin foarte târziu ?
Eu sper ca aceată secetă să se constituie într-un moment zero al relansării agriculturii, dar oare vom fi capabili pentru a putea fructifica această oportunitate rezultată dintr-o situaţie tragică ?