Un munte de pământ rezultat din excavaţii acoperă o bună bucată din Parcul Pantelimon din Capitală. Locuitorii din zonă sunt idignați de ce a făcut Primăria Sectorului 3 pentru că au rămas fără spaţiul verde din faţa caselor, dar şi din cauza faptului că acum sunt nevoiţi să înghită praful cărat de vânt, scrie G4media.ro.
Muntele de pământ apărut din senin se întinde pe o suprafață de 500 de mp şi are o înălţime de peste 7 metri. Locuitorii din zonă mărturisesc că, în ultimele două săptămâni, în fiecare zi în intervalul 8.00 dimineaţa – 3.00 noaptea, sute de camioane de pământ au fost descărcate aici.
Pământul a acoperit deja mulți arbori, stâlpi de iluminat, bănci, scări, alei iar viața locuitorilor din zonă e un calvar. Aceștia se plâng din cauza prafului, a gălăgiei și deși au sunat în repetate rânduri la Primăria Sector 3, Poliția Locală, Garda de Mediu, nu se întâmplă nimic.
Marian Costache este unul dintre locuitorii din zonă care au ajuns la capătul răbdărilor. Acesta este exasperat de cum a ajuns să arate acea zonă a parcului dar și de lipsa de explicații din partea autorităților.
„Aici erau nişte scări pe care coborai în parc. Era pistă de biciclete, erau bănci, stâlpi de lumină. Acum au pus pământ peste tot. Peste pomi, peste iarbă verde, peste tot. După cum vedeţi şi dumneavoastră, acum nu mai este aici absolut nimic. S-a distrus totul. Maşinile primăriei au adus pământ aici zi şi noapte. Până la două-trei noaptea. S-a cărat aici pământ non-stop. Am sunat la primărie de zeci de ori însă nu s-a rezolvat nimic. Când spuneam că pe Şoşeaua Gării Căţelu nr. 94 se fac lucrări şi nu putem să dormim din cauza zgomotului al prafului, mi se închidea telefonul. Cei de la Mediu la fel, Poliţia Locală la fel. Mi s-a închis telefonul”, a declarat Marian Costache pentru G4Media.ro.
Mai mult, nu exită niciun panou de șantier care să indice beneficiarul lucrărilor, statul acestora şi termenul de execuţie. Din ce au surprins locuitorii din zonă reiese faptul că unele camioane ce transportă pământul aparţin uneia dintre firmele Primăriei Sectorului 3 – SC Algorithm Residence S3 SRL.
„Ce am văzut este că lucrarea este ilegală. Nu există niciun panou în primul rând, nu a fost nicio hotărâre de Consiliu Local sau Consiliu General care să autorizeze lucrarea de aici. Aici este cărat tot timpul pământ de pe şantierul de pe Bulevardul Decebal, din parcarea aceea subterană şi îl depozitează aici total ilegal. Rezultatul este distrugerea parcului, distrugerea bunurilor care aparţin domeniului public. Lucrurile sunt clare. Eu am sesizat Garda de Mediu, DIICOT, procuratură, Poliţia Română, Poliţia Locală Sector 3, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. Poliţia Locală a Sectorului 3 şi cea a Municipiului Bucureşti au venit ier aici, au constatat la faţa locului însă au plecat fără să întocmească niciun fel de act”, a declarat Octavian Berceanu, consilier general USR.
Într-un răspuns remis G4Media.ro de către Primăria Sectorului 3, aceasta spune că lucrările din Parcul Pantelimon ar face parte dintr-un proces de amenajare şi modernizare a acestuia. Conform aceluiați răspuns, se pare că primăria intenționează să construiască un complex acvatic, un skate park, dar şi o zonă pentru săniuş. Autoritățile locale au omis însă să spună dacă au toate autorizaţiile de construcţie şi avizele de mediu în regulă, cât şi motivul pentru care au acoperit mai mulţi arbori, stâlpi de iluminat, alei şi o parte din mobilierul urban.
Se pare că doi comisari ai Gărzii de Mediu Bucureşti-Ilfov au fost acolo în cursul zilei de miercuri și le-au lăsat o invitaţie scrisă reprezentaţilor Primăriei Sectorului 3 în care le-au cerut ca în următoarele zile să se prezinte la sediul Comisariatului Municipiului Bucureşti cu toate autorizaţiile de construcţie şi avizele de mediu pe care ar trebui să le aibă în cazul depozitării sutelor de camioane de pământ în Parcul Pantelimon.
Răspunsul integral al Primăriei Sectorului 3 remis G4Media.ro:
Întreg Parcul Pantelimon din Sectorul 3 se află într-un amplu proces de modernizare și amenajare. Astfel:
– se desfășoară lucrări de reorganizare și reconfigurare a zonelor, în vederea extinderii spațiilor verzi, a amenajării de piste pentru biciclete, a unui spațiu destinat picnicului și grătarelor, precum și o zonă pentru săniuș/ derdeluș. Este prevăzută și amenajarea unei zone pentru tiroliană și a unui skatepark. Vor fi modernizate locurile de joacă și spațiile destinate animalelor de companie.
Pentru organizarea zonelor amintite, se face sistematizarea pe verticală și pe orizontală a reliefului și amplasamentului, în vederea dinamizării și creării unui relief adecvat.
– se amenajează un complex acvatic ultramodern, dotat cu facilități pentru petrecerea timpului liber în sezonul estival, dar și în cel de iarnă.
Date fiind aceste lucrări, în întreg parcul Pantelimon există organizare de șantier, iar anumite zone au fost dezafectate pentru reamenajare.