Pandemia de coronavirus face ravagii pe întreg globul de luni de zile, iar relaxarea restricțiilor din ultimele luni a dus la o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri. Acesta este și cazul Franței, unde infectările continuă să se extindă.
Potrivit Afp, Franța a stabilit un nou record de infectări în epidemia de coronavirus. Mai exact, este vorba despre 52.010 cazuri confirmate în ultimele 24 de ore şi 116 decese, informează agerpres.
Sâmbătă au fost confirmate peste 45.000 de noi cazuri, după ce vineri Franţa a trecut pragul de un milion de infectări de la începutul pandemiei. Cele 116 noi decese înregistrate duminică aduc la 34.761 bilanţul victimelor.
În ceea ce privește rata de pozitivare a testelor și ele îşi continuă de asemenea progresia, fiind duminică de 17%, faţă de 16% în ziua anterioară şi 4,5% la începutul lunii septembrie.
Totodată, interdicţia de circulaţie nocturnă instituită în principalele oraşe ale Franţei a fost extinsă începând de sâmbătă în mare parte a teritoriului ţării, vizând circa 46 de milioane de locuitori, aproximativ două treimi din populaţie, ca măsură de combatere a celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19.
Cum arată cifrele în România
Și în România situația continuă să fie alarmantă. Alte 3.855 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, iar bilanțul COVID-19 în România a ajuns la 209.648 , potrivit datelor publicate duminică de Grupul de Comunicare Strategică
De asemenea, tot până duminică, 25 octombrie, 6.391 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 24.10.2020 (10:00) – 25.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese. 71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Totodată, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.482. Dintre acestea, 828 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.055.989 de teste. Dintre acestea, 19.292 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.948 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.344 la cerere.