Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, peste 5.300 de oameni și-au pierdut viața în urma dezastrului. Cei care au rămas în viaţă au povestit cu oroare ceea ce au văzut.
Totul s-a întâmplat după ce două baraje din apropierea oraşului Derna s-au rupt, iar apa a năvălit ca un tsunami, conform Reuters.
Mii de oameni și-au pierdut viața în tragedia din Libia
Mai multe clădiri au fost afectate în urma tragediei. Ministrul aviaţiei civile din cadrul administraţiei care conduce estul Libiei a spus că „marea aruncă în mod constant zeci de cadavre”.
„Am numărat peste 5.300 de morţi până în prezent, iar numărul este posibil să crească semnificativ şi chiar să se dubleze, deoarece numărul persoanelor dispărute este de asemenea de ordinul miilor”, a declarat ministrul Hichem Abu Chkiouat pentru sursa menționată.
Potrivit informațiilor transmise de acesta, devastarea este atât de profundă încât unele zone „au dispărut complet”. Totodată, oficialul a comparat tragicul eveniment cu un tsunami.
„Devastarea este atât de profundă încât unele zone au dispărut, au dispărut complet. Imaginaţi-vă deci că o zonă rezidenţială a fost distrusă complet, nu o puteţi vedea, nu mai există. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Este, în orice caz, un tsunami”, a povestit acesta la BBC.
Zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost
Acesta a spus și că zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost. Astfel, a făcut apel la ajutor internaţional. Potrivit oficialului, Libia nu are experienţa necesară pentru a face faţă urmărilor unui astfel de dezastru.
„Toţi spun că este ca şi cum ar fi Ziua Judecăţii de Apoi – ţipetele copiilor, cadavrele de pe străzi. După ce apele s-au retras, mi-au spus că o femeie luată de inundaţii atârna de un stâlp de iluminat. A rămas acolo şi a murit acolo. Au fost martori oculari la asta, au văzut cum nepotul lor a murit pe stradă, aruncat de apă”, a povestit Radio Johr Ali, un jurnalist libian care se află la Istanbul, pentru BBC.
Oamenii spun că este de nedescris câtă apă au văzut. Potrivit jurnalistului, zeci de mii de oameni sunt fie morţi, fie sub pământ.
„Zeci de mii de oameni sunt fie morţi, fie sub pământ. Apa a luat pământul de sub ei şi i-a aruncat în mare”, a mai spus Johr Ali.
La un spital din Derna, zeci de cadavre învelite în pături au fost aşezate marţi pe coridoare sau afară, pe trotuar, pentru ca rezidenţii să încerce să le identifice.