Este dezastru în Ucraina. Atacurile au început de aproape zece ore, iar bilanțul deja arată sumbru. Ultima mișcare făcută de Rusia generează și mai multă panică. Un spital a fost bombardat, iar patru persoane și-au pierdut viața.
Este haos în Ucraina după ce președintele rus, Vladimir Putin a dat undă verde pentru atac. Imaginile sunt dureroase, iar panica oamenilor poate fi citită din priviri.
Ultima mișcare făcută de Rusia a fost bombardarea unui spital din orașul ucrainean Vugledar. Patru oameni și-au pierdut viața și alte zece persoane au fost rănite în timpul atacului.
Tragicul anunț a fost făcut de către șeful administrației regionale Donețk, Pavel Kirilenko, pe canalul său Telegram. Potrivit acestuia, dintre cele zece persoane rănite, șase sunt medici.
În ceea ce privește starea persoanelor rănite, Pavel Kirilenko anunță că aceasta este diferită de la o persoană la alta.
„La Vugledar, trupele de ocupație ruse au ucis 4 civili și au rănit 10 civili – obuzele invadatorilor au lovit spitalul local. Printre răniți se numără și 6 medici. Bombardarea a avut loc în jurul orei 11. Starea răniților este de severitate diferită”, a spus șeful Administrației Regionale de Stat.
Bombardamentele rușilor au lovit joi dimineață și un bloc din orașul ucreainean Chuhuiv, regiunea Harkov. Potrivit BBC, în urma exploziei, s-a produs și un incendiu, iar mai multe persoane au fost rănite.
Bilanț sumbru în Ucraina
Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu blocul distrus dar și cu oameni plini de sânge care au reușit să se salveze la timp. Conform informațiilor transmise de Centrul de presă al Serviciului de Stat de Urgență din Ucraina, un băiat a murit în urma bombardamentului.
„Un băiat minor a fost ucis în explozie. Câteva persoane au fost rănite. Au fost scoşi 15 locuitori din clădire, iar incendiul a fost stins”, a scris serviciul pe Facebook.
De menționat este faptul că, de la începutul zilei și până la momentul actual, poliţia ucraineană a anunţat joi că Rusia a efectuat 203 atacuri împotriva Ucrainei. Sursa citată mai precizează că toate confruntările au loc aproape pe întregul teritoriu ucrainean, transmite Reuters.
Rusia a început invazia Ucrainei joi noapte. Exploziile au putut fi auzite nu doar în Donbas, ci şi la Kiev şi în multe alte zone, inclusiv la o bază militară aflată la doar 180 km de Sighetu Marmației. Ucraina anunță că sunt zeci de victime în urma bombardamentelor, fără a preciza însă numărul total al acestora.