O analiză a CITR arată dezastrul din țara noastră. 183 de companii de impact au intrat în insolvenţă în 2018. Acestea au un număr de 11.760 de angajaţi.
Valoarea totală de active imobilizate ale companiilor de impact intrate în insolvenţă a ajuns în 2018 la 809 milioane de euro, cel mai mic prag din ultimii cinci ani şi în scădere cu 34,44% comparativ anul precedent.
Cele 183 de companii de impact intrate în insolvenţă în 2018 au un număr de 11.760 de angajaţi, cu 17,42% mai puţin decât în 2017. Judeţele cu cele mai multe insolvenţe de impact sunt: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov (66,35%), Sibiu (9,5%), Cluj (8,4%), Bihor (7,4%), Constanţa (7,4%), Braşov (6,3%).
Cel mai mare impact asupra pieţei insolvenţei se menţine şi în 2018 în sectorul industrial, care deţine 29% din numărul insolvenţelor de impact (la fel ca anul precedent) şi aproape 30% din valoarea activelor imobilizate (242 milioane de euro). Totodată, industria deţine şi aproape 23% din cifra de afaceri din totalul insolvenţelor de impact (149 milioane de euro), în scădere cu 8%, comparativ cu anul precedent, şi asigură 4.504 locuri de muncă.
La nivelul ramurilor industriale afectate de insolvenţă, în 2018 industria alimentară ocupă locul fruntaş, cu 18 companii de impact intrate în insolvenţă, cu o cifră de afaceri de 62 milioane de euro şi 1.740 de angajaţi, devansând industria chimică, ce ocupa primul loc în 2017.
În 2018 au intrat în insolvenţă 15 companii de impact în medie, lunar, ceea ce înseamnă o insolvenţă la două zile. Dintre toate insolvenţele de impact, 119 au fost deschise la cererea debitorilor, iar 64 la cererea creditorilor.
În ceea ce priveşte mediul antreprenorial românesc, în 2018 au fost înfiinţate 135.532 noi societăţi, în timp ce au intrat în insolvenţă 8.304, cu aproape 9% mai puţin decât anul precedent.
Companiile de impact sunt companii cu active de peste 1 milion de euro, reprezentând 3% din companiile din circuitul economic românesc, care generează aproximativ 65% din cifra de afaceri la nivel national şi sunt responsabile de 49% din numărul de angajaţi din România, conform studiului CITR Group.