Dezastru la fuziuni și achiziții în România: scădere de 90% în ultimii trei ani

Piața de fuziuni și achiziţii (M&A) a ajuns, în prima jumătate din 2011, la aproximativ 350 mil. de euro și un număr de 45 de tranzacții, dintre care o treime au valoarea confidențială, conform Raiffeisen Investmen. Nivelul actual al pieței a scăzut la aproximativ 10% din valoarea totală a pieței M&A pre-criză.

 
Raportat la perioada similară a anului trecut, piața M&A s-a contractat cu 36% în prima jumătate a lui 2011. Cea mai mare tranzacție din România de la începutul anului a fost listarea Fondului Proprietatea din ianuarie, în valoare de 120 mil. euro (rulajul din prima săptămână de tranzacționare). “Anul acesta, tranzacția medie s‑a cifrat la circa 11 mil. euro”, subliniază Ioana Filipescu, directorul Raiffeisen Investment, una dintre firmele importante de consultanță pe fuziuni și achiziții din România. Cu precizarea necesară că, în 2008, aceeași valoare medie se apropia de 40 mil. euro.
Potrivit consultanților locali, din punct de vedere al volumului tranzacțiilor, cele mai active sectoare au fost telecom&media, sectorul industrial și serviciile. |n ceea ce privește valoarea tranzacțiilor derulate, cele mai active au fost distribuția, energia, sectorul industrial și telecom. Apogeul pieței de M&A a fost atins în 2008, când s-au înregistrat fuziuni și achiziții cu o valoare de 5,5 mld. euro.