Totuși, sunt oameni acolo care trăiesc de parcă ar fi în urmă cu un secol. Străzi întregi ocolite de civilizație, fără asfalt, gaze și canalizări – acesta este unul dintre polurile sărăciei din România.

Realitatea din acest județ

Paula Herlo ne va prezenta realitatea din acest județ: „La Călărași, unul dintre cele mai sărace județe din țară, am descoperit o rețea de firme ce se ocupă cu asfaltări care au făcut averi în județ. Mergem pe firul poveștii și vedem cum au plecat peste 100 de milioane de euro din sărăcia județului spre conturile lor, iar oameni din sistem ne povestesc mecanismele prin care se câștigă aceste licitații. Și tot atunci privim stupefiați spre potențialul turistic uriaș al unui județ cu două porturi la Dunăre care se prezintă dezastruos la acest capitol.”

Dezastrul lăsat de luptele politice

Duminică, de la 18:00, vedem dezastrul lăsat de luptele politice ale unor grupuri de interese, acuzații aruncate dintr-o parte în alta și oameni de afaceri care joacă în aceeași horă cu politicienii, într-o nouă ediție România, te iubesc!.