Acesta este și cazul Airbus. Deși livrările grupului aeronautic european au crescut cu 50% în iunie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din martie, pe ansamblului primului semestru din 2020 livrările sunt cel mai scăzut nivel din ultimii 16 ani, transmite Reuters, citată de agerpres.
Astfel, potrivit sursei citate, Airbus a livrat 36 de aeronave în iunie, faţă de 24 în mai şi 14 în aprilie, dar în primele şase luni din acest an livrările au scăzut cu 49%, la 196 de avioane, faţă de 389 perioada similară din 2019.
Având în vedere faptul că pandemia a paralizat transportul aerian, iar operatorii aerieni se luptă pentru supravieţuire, Airbus nu a înregistrat nicio comandă în iunie, pentru a doua lună consecutiv.
15.00 de oameni vor fi concediați
Pentru a se redresa după criza cauzată de pandemie, Airbus a anunţat un plan de restructurare fără precedent ce prevede eliminare a aproximativ 15.000 de locuri de muncă în decurs de un an, avertizând că viitorul său este în pericol, în contextul efectelor pandemiei.
Cele 15.000 de locuri de muncă vizate, echivalentul a 11% din personalul Airbus, sunt împărţite astfel: 5.000 în Franţa, 5.100 în Germania, 900 în Spania, 1.700 în Marea Britanie şi 1.300 la alte uzine ale grupului din întreaga lume. Cifra totală incluse şi alte 900 de posturi ce erau planificate să fie eliminate încă înainte de criză la filiala germană Premium Aerotec, care a închiriat până în 2023 hala de la Ghimbav a companiei Airbus Industries.
În prezent, grupul Airbus are în total 135.000 de salariaţi dintre care 81.000 la divizia de avioane comerciale. Airbus are 49.000 de angajaţi în Franţa, 45.500 în Germania, 12.500 în Spania şi 11.000 în Marea Britanie.
„Trebuie să facem faţă realităţii că 40% din activitatea noastră în sectorul avioanelor comerciale a dispărut şi că va fi nevoie, probabil, de foarte mult timp pentru a-şi reveni. În consecinţă trebuie să luăm măsuri decisive acum”, a explicat directorul general de la Airbus, Guillaume Faury. Acesta a recunoscut că este vorba de un plan de restructurare „fără precedent” în istoria companiei, adăugând că nu se aşteaptă la prea mult sprijin chiar dacă lucrează îndeaproape cu guvernele implicate.