Dezastru pentru Carrefour! Se închide încă un magazin. Ce se întâmplă cu celebrul lanț de hipermarketuri

supermarket

SURSA FOTO: Dreamstime

Începând de astăzi gigantul Carrefour ia decizia radicală de a închide încă un magazin. În ianuarie, compania a mai închis un magazin. În locul acestuia se va deschide alt supermarket care va face parte din Auchan Retail România.

“Închiderea magazinului a reprezentat o decizie de business, pe care am agreat-o împreună cu partenerul nostru, Liberty Center, după o atentă radiografie a pieţei, înţelegând că preferinţele şi exigenţele consumatorilor noştri au sporit”, au transmis reprezentanţii companiei.

Supermarketul Carrefour din centrul comercial Liberty City din Capitală va fi închis începând de luni, 8 octombrie.

Tot aceștia au mai adăugat că fiecare angajat a primit posibilitatea de a alege noi puncte de lucru în care ar dori să activeze – magazin, sediu sau depozit – luând în calcul criterii precum proximitatea faţă de casă sau traseul până la muncă, pentru cei din afara Bucureştiului.

„În paralel, planurile de expansiune ale grupului continuă să rămână o prioritate pentru noi. Până în prezent au fost deschise 11 supermarketuri noi, iar S2 va sta sub semnul extinderii magazinelor de proximitate, menţinând acelaşi ritm al expansiunii ca cel din 2017. De asemenea, S2 va fi marcat şi de deschiderea de noi magazine de tip hipermarket, primul fiind hipermarketul Carrefour Roman, în luna noiembrie, care se va afla în interiorul centrului comercial Roman Center Value”, a mai transmis retailerul, citat de Adevărul.