Dinamo Bucureşti a retrogradat din Liga I, pentru prima oară în istorie
Este cea mai teribilă veste pentru fanii Dinamo Bucureşti! Pentru prima oară în istoria sa, echipa de fotbal a retrogradat din Liga I.
FC Dinamo a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din anul 1948 şi este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.
Dinamo a încheiat pe locul opt în play-out.
În schimb, Universitatea Cluj, care a încheiat sezonul pe locul al treilea în play-off-ul ligii secunde, revine în Liga I după o pauză de şapte ani.
Duminică seară, Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare.
În tur, dinamoviştii fusese învinşi de Universitatea cu 2-0.
Cum s-a desfăşurat meciul de duminică seară din Ştefan cel Mare?
În meciul din Şoseaua Ştefan cel Mare, ”U” a deschis scorul prin Dragoş Tescan (17), cu un şut de senzaţie sub transversală de la circa 30 de metri, surprinzându-l ieşit pe portarul Mihai Eşanu. Dinamo a egalat rapid, prin Vlad Morar (19), la centrarea lui Cosmin Matei, transmite Agerpres.
Dinamo a ratat primele ocazii ale partidei, prin Gabriel Torje (8) şi Christian Irobiso (15), înaintea celor două goluri.
”U” a mai avut o ocazie notabilă, dar Eşanu a respins şutul lui Sergio Ribeiro (21).
În prima repriză, echipa antrenată de Dusan Uhrin jr a avut şanse de gol prin Torje (22), Andrei Radu (34), blocat in extremis de portarul Andrei Gorcea, şi Baptiste Aloe (34).
În debutul reprizei secunde s-a consumat o fază controversată, dinamoviştii cerând penalty la un contact în careu între Irobiso şi Ioan Filip (52).
Dinamo a avut apoi o bară (59), când Cosmin Matei a trimis un şut-centrare cu efect. Gorcea a respins şutul cu boltă al lui Torje (70), iar apoi a fost aproape de o gafă monumentală la centrarea lui Grădinaru (80). Ahmed Bani a fost imprecis (79), Ivanovski (81, 83) nu a reuşit nici el să marcheze, Torje a ratat din poziţie bună (87), pentru ca ultima ocazie să fie irosită de acelaşi Ivanovski (90+5).