O serie de firme de profil din întreaga lume au pierdut milioane și milioane de dolari.
Firma de brokeraj FX Alpari, din Marea Britanie tocmai a anunțat că a intrat în insolvență. „Recenta mişcare a francului elvețian, provocată de politica neașteptată a Băncii Naționale a Elveției a dus la o volatilitate excepțională și la o lipsă extremă de lichiditate. Prin urmare, Alpari confirmă că astăzi, 16/01/15, a intrat în insolvență”, se arată în comunicatul companiei.
Potrivit Financial Times, Excel Markets din Noua Zeelandă a făcut un anunţ similar. Brokerii pot ieși din afaceri în urma unor astfel de mari mişcări pe miaţa valutară, din cauza efectului de pârghie. De exemplu, un titular de cont poate avea 1.000 dolari cu brokerul, dar deține poziții în valoare de 10.000 dolari pe piețele valutare. Nu este nicio problemă câtă vreme pierderile titularului sunt acoperite de suma inițială. Dar miercuri, cel puțin doi brokeri nu au avut nici o şansă în privinţa aceștor clienți.”
New York-FXCM, una dintre cele mai mari case de brokeraj valutar din lume, a declarat că ar putea fi vorba despre o încălcare a normelor privind cerințele de capital, iar această situaţie este provocată de situaţia celor 225 milioane dolari de clienţi, care înregistrează acum capitaluri proprii negative.
IG Group, un broker din Marea Britanie a spus că pierderile înregistrate joi nu depășesc suma de 30 de milioane de lire sterline.