Ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord va avea costa Ford până la un miliard de dolari, incluzând tarifele Organzației Mondiale a Comerțului și impactul unei lire mai slabe, a declarat o sursă familiară planurilor companiei, citată de Reuters, informează Hotnews. Impactul Brexit în cazul constructorului american auto, bazat pe calcule interne, ar putea varia între 500 de milioane de dolari și un miliard, depinzând de o multitudine de factori, a spus sursa citată.
La finalul anului trecut, producătorul auto american a avertizat că lipsa unui acord privind Brexitul ar fi „o catastrofă’. „Lipsa unui acord privind Brexitul ar fi o catastrofă”, a declarat, la vremea respectivă directorul subsidiarei europene a Ford, Steven Armstrong. Acesta a declarat pentru Reuters că firma ia în considerare majorarea importurilor de maşini în Regatul Unit, înainte de 29 martie 2019, data ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru a evita orice întârziere în cazul în care nu va exista un acord. Gigantul american deţine pe teritoriul britanic două fabrici de motoare.