Conform unui raport al Corpului de Control al Guvernului, Marius Buzea a fost angajat în 2011 ca inspector şi expert în servicii de trafic aerian. La momentul respectiv, învestirea sa a primit avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor, Gheorghe Dobre, deși era obligatorie competența directorului regiei.
Ulterior, a fost sesizat Parchetul, ocazie cu care s-a constatat angajarea la Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa), cu încălcarea prevederilor legale, a unor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari. Marius Buzea s-a încadrat perfect în categoriile enumerate. A lucrat ca şofer al lui Emil Boc, când acesta deținea funcția de premier, căruia i-a fost chiar şi consilier.
La Romatsa, Marius Buzea a fost încadrat cu un salariu brut lunar de 9.910 lei, cu spor de vechime de 10 %, ulterior majorat la 11.777 lei, după ce a ajuns în funcţia de Expert I, în condiţiile în care alţi angajaţi cu experienţă de 3-15 ani avea o remuneraţie mai mică. Conform datelor de la Guvern, ca angajat al Romatsa, fostul şofer al premierului Emil Boc a încasat, în perioada martie 2011 – 31 decembrie 2013, 526.024 lei brut, din care 220.523 lei pentru perioada când nu a fost la serviciu, plus prime de vacanţă de 62.172 lei.
Șapte ani de proces
Marius Buzea ar fi fost angajat în urma unui examen scris, deşi în evidenţe nu a intrat în sediu când a avut loc examenul. De altfel, în clădirea Romatsa, fostul şofer al lui Emic Boc a pătruns după un an şi două luni de la data în care a fost angajat. Mai mult, în perioada martie 2011-mai 2012, Marius Buzea a fost angajat, în acelaşi timp, în două structuri publice, respectiv Guvern şi Romatsa.
Într-un final, Marius Buzea a fost îndepărtat de la Romatsa, moment în care acesta a început un război cu Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian. Care s-a încheiat după şapte ani de la prima întâlnire a părţilor cu magistraţii. De precizat că şoferul lui Emil Boc a solicitat inclusiv despăgubiri. Nu a avut, din păcate pentru el, câştig de cauză.
“Admite acţiunea. Anulează contractul individual de muncă nr. 465/01.03.2011 şi actele adiţionale din 29.04.2011, din 16.05.2012, din 01.12.2012, din 01.06.2013, din 21.05.2014, din 01.03.2015, din 01.09.2015, din 01.10.2015. Respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată”, a fost, în primă fază, decizia magistraţilor.
Marius Buzea nu a abandonat, însă, lupta şi a făcut apel la Tribunalul Bucureşti. Iar, pe 31 octombrie, magistraţii au dat verdictul.
“Respinge apelul ca nefondat. Definitivă”, au hotărât judecătorii, scrie gazetadecluj.ro.