Ea a spus că va continua lupta pentru a obține postul visat, mai ales că este principala favorită și se bucură în continuare de foarte multă susținere. În ciuda acestor acuzații grave, nimic nu pare să se fi schimbat, dar însă nu se știe în ce direcție o va lua dosarul.
Potrivit unor surse, în timpul audierii de luni a lui Sebastian Ghiță prin videoconferință, fostul deputat ar fi prezentat poze și filmări cu Laura Codruța Kovesi la el acasă, la petreceri, împreună cu familia sa.
„În respectivele poze Laura Codruța Kovesi și Sebastian Ghiță apar în ipostaze destul de apropiate. Dovezile acestea vin pentru a arăta procurorilor relația apropiată dintre cei doi la vremea respectivă.
Până acum cel puțin, fosta șefă a DNA a negat toate aceste lucuri. Sebastian Ghiță nu a prezentat public acele poze și acele filmulețe, dar în fața procurorilor le-a arătat. Practic, prin înregistrarea aceea procurorii sunt în posesia acelor dovezi a relației de prietenie dintre Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi.
Se vorbea inclusiv despre anumite cadouri pe care le-ar fi primit Laura Codruța Kovesi, pe lângă acea mașină. Mașina ar fi fost dată lui Kovesi prin intermediul lui Florian Coldea – ar trebui să existe și documente în legătură cu astfel de acuzații, dar există câțiva martori care vobeau de anumite cadouri de genul acesta pe care le-ar fi primit Laura Codruța Kovesi”, a spus Berta Popescu, senior editor Antena 3, la „100 de minute”.
Laura Codruța Kovesi ar urma să fie audiată la Parchet vineri, la ora 13.00.