Conform surselor Capital, confirmate de Antena 3, Constantin Dina, șeful Corpului de Control din Ministerul Sănătății, a fost depistat cu COVID-19. Se pare că, inițial, acesta a refuzat să facă testul.
Acesta urma să fie numit Secretar General în Ministerul Sănătății, în locul Georgetei Bumbac, care și-a dat demisa în același timp cu ministrul Costache.
Orban și Tătaru au stat în preajma lui
Este îngrijorător faptul că premierul și ministrul Sănătății au petrecut foarte mult timp în preajma lui Constantin Dina.
După ce informația a apărut în presă, totul a fost confirmat și de Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății confirmă că directorului Direcției Control și Integritate din cadrul Ministerului Sănătății a fost depistat pozitiv la COVID-19.
Acesta se afla internat în Spitalul Clinic Judetean de Urgență Constanța. În acest caz s-a început ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți. Mai mult, în cadrul Ministerului Sănătății vor fi luate măsuri de dezinfecție. In această dimineata, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru i – au fost prelevate probe pentru un nou test COVID-19
A venit testul
Ministrul Sănătății a lua măsuri imediate și a făcut testul pentru a se asigura că este bine.
”Dimineață am făcut testul. Am un rezultat negativ (n.r. – la testul rapid) pe care îl voi corobora cu testul molecular. Eu mi-am făcut mereu teste după ce am venit din focare. Toate au fost negative.”, a declarat Tătaru.
Acesta a declarat că Ministerul Sănătății va lucra de acasă pentru că birourile vor fi dezinfectate. Ministrul a mai precizat că se efectuează o anchetă epidemiologică și că va repeta testul dupa 4-5 zile.
Nu va sta în izolare. Oficialul a precizat că nu are motive pentru a se izola.