Dezastru pentru România! Cifrele oficiale, la nivel european, arată cu adevărat efectele guvernării PSD! Suntem în cădere liberă!

România

România

Vești proaste pentru România! Potrivit datelor Eurostat suntem pe primul loc în UE atunci când vine vorba de inflație și economia nu dă semne că își revine prea devreme, mai ales după ultimele decizii controversate luate de Guvern.

Cu toate că Guvernul anunță bunăstare pentru țara noastră, România a înregistrat, în ianuarie, o rată anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, de 3,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de peste două ori mai mare decât media UE (1,5%), potrivit datelor anunţate, vineri, de Eurostat.

După România, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE le-au avut Letonia (2,9%), Ungaria şi Estonia (câte 2,8%), Slovacia şi Bulgaria (câte 2,2%), scrie news.ro.

Totodată, cele mai mici rate anuale ale inflaţiei le-au înregistrat Grecia (0,5%), Croaţia şi Portugalia (câte 0,6%), Polonia (0,7%) şi Irlanda (0,8%).

În UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,5% în ianuarie, în scădere faţă de cea înregistrată în decembrie (1,6%). În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 1,4% în ianuarie, de la 1,5% în decembrie.

În 13 februarie, Institutul Naţional de Statistică (INS) din Romania a anunţat că rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în ianuarie la 3,32%, de la 3,27% în decembrie, după patru luni consecutive de scădere.