Vești proaste pentru România, care a ajuns să aibă în prezent cea mai ridicată rată anuală a inflației în UE, alături de vecinii noștri din Ungaria.
România a înregistrat, în februarie, o rată anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, de 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de peste două ori mai mare decât media UE (1,6%), potrivit datelor anunţate, vineri, de Eurostat.
După România, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE le-au avut Ungaria (3,2%) şi Letonia (2,8%).
Totodată, cele mai mici rate anuale ale inflaţiei le-au înregistrat Irlanda (0,7%), Grecia, Croaţia şi Cipru (câte 0,8%).
În UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,6% în februarie, în creştere faţă de cea înregistrată în ianuarie (1,5%).
Faţă de luna ianuarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şapte state membre ale Uniunii Europene, a rămas la acelaşi nivel într-unul şi a crescut în celelalte 19.