Octavian Jurma, medic epidemiolog şi cercetător în ştiinţe medicale, a vorbit, vineri seara, despre modul politizat în care a ajuns să fie tratată pandemia în România. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte ţări, precum Marea Britanie, iar autorităţile de la Bucureşti ar trebui să înveţe din acele lecţii, spune medicul.
“Boris Johnson a făcut un pas în spate după ce pandemia a dat un pic cu el de pereți”
“Este un moment în care putem să învățăm deja din propria experiență, putem să aruncăm manualele de epidemiologie care au fost scris pană acum, pentru că ultima pandemie a fost acum 100 de ani și putem să le rescriem în contextul a ceea ce am învățat în ultimii ani. Trebuie să începem să avem o imagine de ansamblu, unde merg soluțiile, ce soluții merg și să asamblăm rațional niște soluții.
Un aspect foarte neplăcut în Occident a fost politizarea extremă a pandemiei. Pandemia a devenit un subiect politic. Boris Johnson a făcut un pas în spate după ce pandemia a dat un pic cu el de pereți și acum ascultă de specialiști. Israelul, la fel, ascultă de specialiști, în Asia, nici nu se discută, se anunță foarte clar, în Australia ce zice ministrul Sănătății e lege”, a declarat Octavian Jurma pentru B1 TV.
Am ajuns să stăm mai prost decât Republica Moldova
Medicul Octavian Jurma atrage atenţia că situaţia din prezent s-ar putea prelungi încă 3-4 ani, dacă nu se schimbă radical mentalitatea autorităţilor. În plus, trebuie să renunţam să ne bazăm doar pe ajutorul Uniunii Europene, spune acesta.
“Trebuie ca mentalitate să scoatem în zona publică necesitățile unor măsuri, să începem un dialog real. Dacă tot am politizat-o, hai să hotărâm noi ca națiune ce vrem. Vrem să tărăgănăm 3-4 ani această situație?! O putem face, dacă o ținem așa!
Vaccinarea nu este o soluție românească, hai să punem și noi osul la treabă. Nu ne putem baza doar pe ce ne vine de la UE. Am ajuns să avem o situație epidemiologică mai proastă decât Republica Moldova. Cum e posibil aşa ceva?! Trebuie să luăm în serios pandemia. Nu ne putem aștepta că ne scoate UE din bucluc indiferent ce ni se întâmplă sau că ne vaccinează cu forța”, a mai declarat, vineri seara, Octavian Jurma.
Sursa foto: Dreamstime